Gheorghe Lazăr și Virginel Iordache sunt candidații pentru funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, cei doi depunându-și luni, 23 februarie, dosarele de înscriere pentru concursul care va desemna șeful învățământului sucevean.
Cei doi vor susține probele de concurs în perioada 11-20 martie 2015, la sediul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.
În prezent, la cârma IȘJ Suceava se află prof. Gheorghe Lazăr, acesta fiind numit prin detașare în interes de serviciu, prin ordin ministerial, în luna mai a anului 2012. În 2013 și 2014 a fost reconfirmat în funcție. Anul trecut, Lazăr a fost renumit cu detașare în interesul învățământului până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de 31 august 2015.
Gheorghe Lazăr este profesor de matematică la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.
De cealaltă parte, prof. Virginel Iordache este, în prezent, directorul Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, instituție unde predă disciplina fizică. Virginel Iordache nu este străin de fotoliul de conducere al IȘJ Suceava, acesta ocupând, între anii 2001-2005, funcția de inspector general adjunct al instituției, fiind responsabil de compartimentul Inspecție școlară și curriculum.
Totodată, între 2008 și 2009, Iordache a fost din nou inspector general adjunct.
După aproape zece ani, Ministerul Educației a decis ca funcțiile de conducere din sistem să fie ocupate numai prin concurs și nu cu delegare.
După examenele inspectorilor școlari generali, ministrul Educației a specificat că vor urma concursuri și pentru posturile de inspectori școlari adjuncți, iar apoi pentru directorii de școli, licee și colegii.
Probele de concurs și evaluarea candidaților
Concursul pentru fotoliul de inspector școlar general va cuprinde trei probe: evaluarea CV-ului (a rezultatelor obținute în educație și formare, a aptitudinilor și a competențelor personale), susținerea unui test grilă (timp maxim 30 de minute, utilizând calculatorul) și interviu în fața comisiei, în care se evaluează susținerea ofertei manageriale și răspunsurile la întrebări referitoare la inspecția școlară, aplicarea legislației școlare, management educațional și deontologie profesională.
Testul grilă reprezintă rezolvarea a 10 itemi de management educațional și administrativ, dintre care doi itemi vor fi formulați în limba străină aleasă de candidat. Acest test se rezolvă pe calculator și se trimite pe e-mail la comisia de concurs.
Punctajul maxim pentru fiecare probă de concurs este de 50 de puncte. Punctajul minim de promovare a fiecărei probe de concurs este de 35 de puncte.
Candidați
Gheorghe Lazăr și Virginel Iordache intră în cursa pentru șefia Inspectoratului Școlar Suceava
