Surprinzător

Încasările de taxe și impozite la Primăria Suceava, mai mari decât anul trecut



Viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei
Viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei

O bună parte dintre suceveni s-au achitat deja de obligațiile către bugetul local, plătind taxele și impozitele datorate pentru acest an, beneficiind în același timp de reducerea de 10% care se aplică la plata anticipată a impozitului pe teren, clădiri și mijloace de transport.
Chiar dacă „tradiționala” aglomerație de la ghișeele și casieriile Primăriei Suceava nu a mai fost vizibilă anul acesta, nici măcar în primele zile de la deschiderea acestora, încasările de până acum le depășesc pe cele de anul trecut.
De exemplu, la impozitul pe clădiri, care este principala sursă de venit la bugetul local, încasările din acest an, la zi, sunt de 1.613.851 de lei (peste 16 miliarde de lei vechi), în vreme ce în aceeași perioadă a anului trecut s-au încasat 1.608.169 de lei.
Încasări mai mari decât anul trecut s-au înregistrat și la impozitul pe teren, unde s-au încasat 175.351 de lei, în vreme ce anul trecut, în același interval de timp, au fost făcute plăți de 169.202 lei.
Un ușor regres este vizibil la încasările impozitului pentru mijloace de transport, unde anul acesta, până la data de 10 februarie, s-au achitat 816.346 de lei, în vreme ce anul trecut, în aceeași perioadă, s-au achitat 818.381 de lei.
Cea mai mare creștere, la nivelul încasării de taxe și impozite locale, este cea de la capitolul de venituri din concesiuni și închirieri, unde încasările până la data de 10 februarie sunt de 979.808 lei, în vreme ce în aceeași perioadă a anului trecut, acestea erau de numai 344.051 de lei, adică aproape de trei ori mai puțin.
„Rezultatele obținute se datorează lărgirii bazei de impozitare, dar și a existenței unui număr destul de mare de bun-platnici care s-au prezentat la ghișee pentru a-și achita taxele și impozitele de la început de an, când beneficiază și de facilități”, consideră viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Un capitol de obicei deficitar, cel de încasare a veniturilor din amenzi și alte sancțiuni aplicate conform prevederilor legale, stă mai bine la încasări decât anul trecut – 390.715 lei, comparativ cu 343.667 de lei în 2014.
„Eficiența echipelor de recuperare a datoriilor, care au fost «întărite» cu personal suplimentar, este de asemenea vizibilă în creșterea încasărilor proprii ale municipalității, într-o perioadă dificilă economic. Actualizarea permanentă a bazei de date a datornicilor, somațiile transmise și declarațiile de impunere și-au dovedit eficiența, mulți înțelegând că trebuie să achite datoriile pe care le au, dacă vor să scape de penalități”, a adăugat viceprimarul Sucevei.
Dacă la nivelul sumelor încasate situația demonstrează o creștere a veniturilor colectate, procentual, raportat la bugetul estimativ al acestui an, cu mult mai mare decât cel de anul trecut, lucrurile nu mai arată atât de bine, veniturile proprii ale primăriei în 2015 fiind realizate în proporție de 9,54%, în vreme ce anul trecut gradul de realizare, în aceeași perioadă de timp, era de 12,52%.



Recomandări

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava
Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut
Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut

Zeci de mii de persoane sunt așteptate vineri la „Ziua Vicovului de Sus – Întâlnirea Diasporei”. Vedetele care vor concerta anul acesta sunt Theo Rose și Andrei Bănuță