În beciurile poliției

Ofițerul SIPI care și-a „turnat” șeful la DNA își racola informatorii din arestul IPJ Suceava?



Gheorghe Ion Ciotău când a fost adus la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava
Gheorghe Ion Ciotău când a fost adus la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava

Dosarul Direcției Naționale Anticorupție Suceava în care au fost luați de acasă cu mascațiișeful Serviciului de Informații și Protecție Internă și trei polițiști de la Secția Gălănești se bazează în principal pe mărturiile unui ofițer din structura de informații și ale unui informator de-al acestuia, Ion Gheorghe Ciotău.
Acesta din urmă a fost trimis în judecată în două dosare, unul din decembrie 2013, când a fost acuzat de furt, altul din septembrie 2014, când a fost acuzat de tăinuire, alături de alți doi coinculpați, acuzați la rândul lor de 24 de infracțiuni de furt și două tentative de furt.
În aceste două dosare penale, instrumentate de procurori diferiți de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, s-ar fi fabricat probe, susțin cei de la DNA. Probele au fost măsluite, reiese din scenariul procurorilor anticorupție, de polițiștii Secției Gălănești, cei care au făcut cercetările în aceste dosare. Motivul – tot după scenariul DNA: polițiștii erau băgați într-o rețea de contrabandă cu țigări și au aflat, în timp ce făceau interceptări în cel de-al doilea dosar penal de la Rădăuți, că Ion Gheorghe Ciotău și un alt suspect trimis ulterior în judecată, Romică Ungurean, vorbeau periodic cu un angajat SIPI, un anume „ofițer Florin”, căruia îi spuneau de ilegalitățile pe care le comit polițiștii de la Secția Gălănești.
Pentru a se răzbuna pe Ciotău și Ungurean și a le închide gura, susțin cei de la DNA, polițiștii au falsificat probe, prin amenințări și violențe, lucru care a dus la arestarea celor doi.
De cealaltă parte, șeful SIPI Suceava, comisarul-șef Cristian Macsim, a intrat în vizorul anchetatorilor după ce acel „ofițer Florin” și-a reclamat superiorul, susținând că acesta a ignorat informațiile pe care i le-a transmis, informații despre implicarea în activități de contrabandă a polițiștilor de la Gălănești.
Astfel, pe 22 decembrie 2014, trei dintre polițiștii acuzați s-au trezit cu mascații pe cap, care căutau țigări de contrabandă. Nu s-a găsit nici o țigară, însă, escortați de caguliști, cei trei au fost duși la audieri la DNA, unde a ajuns în aceeași zi și șeful SIPI Suceava.
A doua zi, toți cei acuzați erau acasă. În cazul comisarului-șef Macsim, judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă făcută de DNA, iar polițiștii au fost lăsați să se întoarcă la domiciliile lor, fiind luată față de ei măsura controlului judiciar. Doi dintre polițiști au făcut plângere în termenul de 48 de ore, iar judecătorii au ridicat măsura controlului judiciar, arătând că anchetatorii nu au prezentat nici un minim de probe. La fel și în cazul șefului SIPI, unde judecătorii au ridicat din umeri când s-au uitat peste documentele depuse de DNA, subliniind – așa cum vă prezentam și în edițiile trecute, că s-ar crea un precedent periculos dacă ar fi arestat un funcționar public doar în baza declarațiilor unui martor („ofițerul Florin”), fie el și de bună-credință. Nu am spus-o noi, ci judecătorii.
Soția informatorului, sunată în timp ce polițiștii îi percheziționau casa. La telefon, “ofițerul Florin”
Povestea spusă mass-mediei și implicit opiniei publice a luat o turnură neașteptată după ce redactorii noștri au descoperit în al doilea dosar „fabricat”, aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuți, în care doi dintre inculpați sunt chiar Ungurean și Ciotău, un pasaj foarte interesant în care procurorul de caz vorbește despre legătura cel puțin ciudată dintre acel „ofițer Florin” și informatorii săi. Despre aceștia din urmă, procurorul – și scrie cât se poate de clar în rechizitoriu – susține că îi ofereau informații false ofițerului SIPI, pentru a se răzbuna pe polițiștii de la Secția Gălănești. Acel “ofițer Florin” îi învăța cum să se răzbune împotriva polițiștilor și chiar să le facă denunțuri. Mai mult, lui Ion Gheorghe Ciotău, așa cum vă dezvăluiam edițiile trecute, i-a lăsat și o insignă IPA (Asociația Internațională a Polițiștilor), dar și un telefon mobil cu cartelă, bunuri care au fost ridicate de polițiști la perchezițiile din iunie 2014, când Ciotău și ceilalți doi suspecți au fost arestați preventiv.
“La data percheziției, ofițerul Florin discută cu soția inculpatului Ciotău Gheorghe Ion, respectiv Ciotău Calina Paraschiva, căreia îi solicită să îi comunice date privind percheziția domiciliară în curs din incinta locuințelor sale precum și cu privire la bunurile căutate și ridicate de către organele de poliție judiciară, după care îi solicită să desfacă telefonul mobil și cartela telefonică cu nr. 0751……, pe care purtau discuția, pentru ca acestea să nu ajungă în posesia organelor de poliție și să nu fie ridicate ca mijloc material de probă. Tot atunci Ciotău Calina Paraschiva îi aduce la cunoștință ofițerului Florin că insigna IPA și telefonul cu cartelă pe care i le-a dat soțului ei au fost ridicate de către lucrătorii de poliție”, scrie negru pe alb în rechizitoriul prin care Ciotău, Ungurean și un al treilea inculpat au fost trimiși în judecată în toamna anului trecut.
“I-au adus la cunoștință despre implicarea în contrabanda cu țigări a polițiștilor Secției nr. 4 Poliție Rurală Gălănești”
În ediția de ieri, v-am prezentat rechizitoriile celor două dosare și cele mai importante probe ale anchetatorilor: bunuri provenite din furturi găsite acasă la inculpați, interceptări telefonice, recunoașteri după planșe foto etc.
Ambele dosare care ar conține probe fabricate au fost validate, cu precizarea că nimeni, cu excepția poate a anchetatorilor, nu știe în prezent care ar fi probele măsluite. Judecătorii au constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Un alt mare semn de întrebare l-am găsit într-un document depus la instanțele de judecată în care procurorii DNA explică relația dintre informatorul Ciotău și ofițerul SIPI, primul cunoscându-l pe al doilea la “începând cu sfârșitul anului 2013”.
Toate bune și frumoase, numai că sfârșitul lui 2013 l-a prins pe inculpatul Ciotău închis într-o celulă de la subsolul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Potrivit datelor luate de pe portalul instanțelor de judecată, Ion Gheorghe Ciotău a fost arestat preventiv pe 29 octombrie 2013 (după perchezițiile din primul dosar) și eliberat pe cauțiune abia la începutul lui februarie 2014.
Acest lucru ne conduce la ideea că “ofițerul Florin” l-a racolat pe informatorul Ciotău în arestul poliției județene.
Cum a început relația de colaborare ofițer SIPI-informator
Iată ce susțin cei de la DNA: “începând cu sfârșitul anului 2013, Ciotău Gheorghe Ion l-a cunoscut pe cms. de poliție ……………..Florinel, cu care ar fi început o colaborare în sensul furnizării ofițerului de informații privind activitățile de contrabandă cu țigări de proveniență ucraineană derulate în zona localităților Frătăuții Noi, Vicovu de Sus și Vicovu de Jos. Interlocutorul a precizat că a semnat chiar și un înscris privind această colaborare, în urma căreia a primit numele de cod «Grasul»”.
La scurt timp, intră în poveste și celălalt informator: “Începând cu anul 2014, Ciotău Gheorghe Ion l-a pus în legătură cu același ofițer și pe prietenul său, Ungurean George Romică, acesta furnizând și el informații despre activitățile de contrabandă din zona lui de domiciliu”.
Și din acest moment, încep să curgă informațiile: “Ambele persoane au relatat că printre alte informații furnizate, i-au adus la cunoștință comisarului …. Florinel despre implicarea în contrabanda cu țigări a polițiștilor Secției nr.4 Poliție Rurală Gălănești. În același context, cei doi au afirmat că l-au condus în teren pe comisarul ……Florinel, arătându-i locurile prin care se realizează trecerea țigărilor peste frontiera verde, traseele de deplasare, locurile de depozitare”.
Procurorul de la Rădăuți:“Îi oferă ofițerului Florin date și informații false… ofițerul le oferă credibilitate totală”
Acum, ne întoarcem puțin la celălalt document, rechizitoriul prin care au fost trimiși în judecată cei doi informatori și un alt amic de-al lor, într-un dosar în care au fost investigate zeci de furturi.
Iată ce a mai consemnat procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți: “În cadrul convorbirilor regulate, inculpații Ungurean George Romică și Ciotău Gheorghe Ion îi oferă ofițerului Florin date și informații false atât în ceea ce privește activitatea unor lucrători de poliție, precum și activitatea infracțională pe linie de contrabandă, urmărind în schimb să obțină ei date și informații care să îi ajute la comiterea unor infracțiuni de furt a produselor provenite din contrabandă. Ofițerul Florin le furnizează astfel date și informații importante celor doi inculpați, acordându-le credibilitate totală, aspecte ce rezultă inclusiv din faptul că inculpatul Ungurean George Romică a fost prezentat unui procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, ocazie cu care acesta din urmă, în convorbirea din 26.05.2014, orele 12.35:14, transcrisă în procesul verbal din data de 30.05.2014, se exprimă la adresa organelor judiciare cu cuvinte defăimătoare, respectiv: «Da am fost și am grăit cu un c–t de procuror și amu aștept să vedem ce face», rezultând disprețul față de organele judiciare cât și faptul că acesta intenționa doar să-și asigure protecția cu privire la faptele comise sau care urmau a fi comise”.
Pe baza denunțurilor celor doi informatori și a mărturiilor făcute de “ofițerul Florin”, pe 22 decembrie trei dintre polițiștii Secției Gălănești s-au trezit cu caguliști la ușă, fiind aduși în fața procurorilor DNA, odată cu șeful SIPI, cel care – așa cum sună acuzațile – a ignorat toate acele informații pe care le-a obținut subalternul său.
Suspecții au fost pozați, filmați și dați prin ziare și la televiziuni, procurorii DNA punctând încă o victorie împotriva corupției.
Din urmă, însă, se adună tot mai multe semne de întrebare.
Interceptare telefonică dintre informatorul Ciotău și un deținut
Eliberat din arestul poliției județene, în primul dosar, pe 31 ianuarie 2014, fiind acuzat de furturi, dar și alte infracțiuni, proaspătul informator al “ofițerului Florin” intră din nou în vizorul procurorilor rădăuțeni, fiind pus pe lista de suspecți în dosarul a zeci de furturi comise în zona arondată Secției Gălănești.
Anchetatorii obținuseră mandate de interceptare de la instanță și, printre convorbirile între suspecți ori între informatorii Ciotău și Ungurean cu ofițerul SIPI, prind și alte discuții telefonice în care primul “se pregătea de săvârșirea unor noi infracțiuni” – afirmația procurorului de caz.
Ca exemplu este dată o conversație telefonică dintre Ciotău și o persoană încarcerată în Penitenciarul Botoșani din data 11.06.2014:
Ciotău: „Vină bă acasă băga-mi-aș p..a eu, că n-am ce face”.
Deținut:”Vin, Ghi. Prima dată când vin acasă direct acolo mergem, unde ți-am spus eu. Dacă nu dăm pontu acela, biserica mă-sii, trebuie să fim fraieri amândoi”.
Ciotău:”Vină, bă!”
Deținut: „…neinteligibil… alea două ponturi le dăm Ghi și la revedere.”
Ciotău:Bun, hai nu grăim pin telefon. Aiestea le grăim acasă.”
Deținut:„Dă-i în morți mă-sii! Ce să-mi facă? Să-mi sugă p..a! Ce ei știu unde mă duc eu?”
Ciotău: „Na, bine atunci…”
“Mai fac câte o contrabandă ceva cu ăștia pe la Vicov”
În rechizitoriu este prezentată și o altă discuție telefonică a inculpatului Gheorghe Ion Ciotău cu o persoană închisă în penitenciar (6 iunie 2014).
Ciotău (aflat în libertate, fiind eliberat sub cauțiune, cu interdicția de a părăsi județul): „Cum ies, dacă pot ieși din țară și așa, mă duc și eu pe la tine chiar dacă mă duc prin străinătate, mai trec eu pe la tine. Afară îi altceva. Da acum, nici eu doar nu pot părăsi județul, nu prea pot face tare multe, mai fac câte o contrabandă ceva cu ăștia pe la Vicov dar puțin tare”.
Deținut: „Ai grijă.”
Ciotău: „Apoi na, îți dai seama. Tre s-o fac, aș mai ….mă mulțumesc cu ceea ce este”. Procurorul de caz arată că din această conversație rezultă că inculpatul Ciotău, deși se afla sub control judiciar pe cauțiune, ca urmare a săvârșirii mai multor infracțiuni, printre care și una de contrabandă, și-a continuat ilegalitățile cu tutun de proveninență extracomunitară.
“După ce a fost liberat provizoriu pe cauțiune, inculpatul și-a continuat activitatea infracțională, a luat legătura cu inculpatul Ungurean George Romică, cu care a stabilit și efectuat diferite activități în scopul comiterii infracțiunii de contrabandă cu țigări de proveniență extracomunitară, urmărind de asemenea să se răzbune și să denigreze organele de poliție judiciară care l-au anchetat anterior”, pasaj din rechizitoriul celui de-al doilea dosar. “Fabricat” – susțin procurorii DNA.


În perioada în care Gheorghe Ion Ciotău avea să devină informator era închis într-o celulă de la subsolul poliției județene
În perioada în care Gheorghe Ion Ciotău avea să devină informator era închis într-o celulă de la subsolul poliției județene
Gheorghe Ion Ciotău când a fost adus la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava
Gheorghe Ion Ciotău când a fost adus la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava


Recomandări

Arestat după ce a condus prin Suceava beat turtă și fără permis. Polițiștii l-au oprit după ce a ocolit o „cocoașă”

Arestat după ce a condus prin Suceava beat turtă și fără permis. Polițiștii l-au oprit după ce a ocolit o „cocoașă”

Arestat după ce a condus prin Suceava beat turtă și fără permis. Polițiștii l-au oprit după ce a ocolit o „cocoașă”
Arestat după ce a condus prin Suceava beat turtă și fără permis. Polițiștii l-au oprit după ce a ocolit o „cocoașă”