Vedete Big Brother

Țiganii de pe Mirăuți ar putea fi supravegheați non-stop cu camere video

Țiganii de pe Mirăuți ar putea fi supravegheați cu camere video
Țiganii de pe Mirăuți ar putea fi supravegheați cu camere video

Scandalurile și tensiunile existente între comunitatea de țigani de pe Mirăuți și alți locuitori din zonă ar putea fi aplanate la timp, sau chiar prevenite, prin montarea de camere video de supraveghere în zona în care aceștia au ridicat ilegal mai multe locuințe.
Ideea supravegherii video non-stop a acestei zone de conflict a fost vehiculată în cadrul ședinței de ieri a Comisiei de Ordine Publică Suceava, ai cărei membri au stat la discuții atât cu reprezentanții comunității de țigani de pe Mirăuți, cât și cu locuitori din zonă, care au depus zeci de reclamații la adresa acestora.
Conducerea Primăriei Suceava ia în calcul această variantă, în condițiile în care imaginile video transmise din acea zonă ar putea fi urmărite de polițiștii locali care deservesc centrul de comandă al sistemului video de supraveghere din oraș, care pot alerta în timp rapid forțele de ordine, în caz că se petrec fapte antisociale într-o anumită zonă.
Una dintre solicitările celor din zonă viza chiar ridicarea unui zid care să-i izoleze pe țigani de restul lumii, idee respinsă de autoritățile sucevene ca fiind abuzivă.
„Le-am solicitat să facă curățenie în zona în care locuiesc, dar să o și mențină. Am primit asigurări de la liderii lor că vor face curat în cel mai scurt timp. Dacă va fi nevoie, le vom da și o mână de ajutor, pentru salubrizarea zonei. Foarte mult am insistat pe păstrarea liniștii publice și a evitării scandalurilor cu alți locuitori ai zonei. Vom fi prezenți mai des în zonă cu reprezentanții Poliției și ai Poliției Locale, să ne asigurăm că se respectă condițiile discutate aici, asupra cărora s-au declarat de acord”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.
La discuții au fost prezenți 12 reprezentanți ai comunității de țigani de pe Mirăuți, președintele Partidei Romilor Suceava,Virgil Pohoață, consilierul primarului de Suceava pe problemele romilor, Florin Bucur, reprezentanți ai Poliției Locale Suceava, dar și cei ai Poliției Române – subcomisarul Ionuț Epureanu și șeful Poliției Municipiului Suceava, Florin Poenari.

Țiganii de pe Mirăuți ar putea fi supravegheați cu camere video
Țiganii de pe Mirăuți ar putea fi supravegheați cu camere video
Țiganii de pe Mirăuți ar putea fi supravegheați cu camere video
Țiganii de pe Mirăuți ar putea fi supravegheați cu camere video

Recomandări

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv