Pentru Lucian Harșovschi ieri a început cel de-al doilea mandat de viceprimar al Sucevei. Liberalul sucevean a primit atribuțiile pe care le-a avut până acum social-democratul Gavril Vîrvara, dar nu și biroul acestuia, care rămâne neatins pentru o perioadă de timp. În schimb, Harșovschi a preluat biroul ocupat de fostul primar Marian Ionescu în perioada în care acesta a deținut funcția de viceprimar, lângă Secretariatul Consiliului Local. Dispoziția de stabilire a competențelor viceprimarilor, în baza căreia Harșovschi și-a început de ieri activitatea, a fost semnată de viceprimarul Ovidiu Doroftei, care deține temporar prerogativele de primar, pe durata concediului de odihnă al lui Ion Lungu.
„Sunt foarte multe de făcut în acest an și jumătate rămas până la finele mandatului.
În primul rând îmi propun o mai bună gestionare a lucrărilor care se efectuează în municipiul Suceava, a șantierelor de prin oraș. Este necesară o mai bună coordonare”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Noul viceprimar a anunțat că se va implica mult în organizarea licitației de desemnare a unui operator de salubrizare menajeră a orașului.
„Contractul expiră în aprilie și vom organiza o nouă licitație. Ne ocupăm deja de aceasta, toți consilierii locali au primit un e-mail cu un model de contract, ca apoi să ne întâlnim, să-l discutăm și în cele din urmă să-l aprobăm în Consiliul Local, pentru a demara procedura de desemnare a noului operator de salubrizare menajeră”, a spus Harșovschi.
Atribuțiile viceprimarului Lucian Harșovschi
Conform dispoziției emise ieri dimineață, atribuțiile noului viceprimar sucevean, numit prin decizia Consiliului Local Suceava, cu 14 voturi „pentru”, ca urmare a formării unei noi majorități în jurul PNL, sunt: Serviciul de Integrare Europeană, strategii de dezvoltare, Compartimentul de turism, Serviciul de Salubrizare, Serviciul autorizare activități comerciale și organizare activități culturale.
În baza acestora, viceprimarul Lucian Harșovschi se va implica și în gestionarea lucrărilor de investiții din oraș, care se fac din fonduri europene.
„Foarte importantă este implementarea programului de 8 milioane de euro, din fonduri europene, care cuprinde reabilitarea bulevardului George Enescu până la catedrală, înspre sensul giratoriu de la Modern, strada Traian Vuia – ieșirea spre Rădăuți, inclusiv reabilitarea podului de peste apa Sucevei și a pasajului CFR, strada Universității, iar în Burdujeni, porțiunea de la sensul giratoriu de la Orizont până la sediul de primărie din cartier. Pe lângă aceste proiecte mari sunt fel de fel de probleme de rezolvat, zi de zi. Sper să redăm sucevenilor încrederea că lucrările care se fac sunt de calitate și să determinăm societățile care au câștigat o licitație sau alta să respecte procedurile, termenele și să facă lucrări de calitate”, a precizat Harșovschi.
Prin numirea acestuia ca viceprimar, PNL a preluat în mare parte conducerea municipalității sucevene, având ca reprezentanți doi viceprimari, precum și majoritatea decizională din Consiliul Local.
Început de drum
Prioritățile noului viceprimar al Sucevei în scurtul mandat care a început ieri
