Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost trimis în judecată în cursul zilei de ieri, sub acuzația că și-a omorât concubina cu un topor, pentru o sticlă de țuică, au anunțat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Crima s-a petrecut pe 15 decembrie 2014 într-o casă din Măzănăești, unde inculpatul, Marcel Rusu se mutase de câteva luni alături de concubina lui, Elena U., de 54 de ani, imobilul fiind proprietatea personală a victimei.
Cei doi lucrau cu ziua și obișnuiau să consume frecvent băuturi alcoolice.
Anchetatorii arătă că inculpatul obișnuia să-și agreseze des concubina, iar aceasta din urmă s-a complăcut în această situație.
În urmă cu trei-patru ani, se mai arată în rechizitoriul anchetatorilor, Marcel Rusu a lovit-o pe victimă cu un corp contondent peste mâna stângă, de la momentul respectiv femeia ajungând în imposibilitatea de a-și folosi într-un mod normal brațul.
Pe 15 decembrie 2014, victima și inculpatul au consumat băuturi alcoolice. Pe la o bucată de noapte, inculpatul s-a trezit și a căutat sticla de țuică, să mai ia câteva guri. A constatat că sticla era goală și, bănuind că victima a golit-o, s-a gândit să se răzbune.
„În cadrul audierilor inculpatul a declarat că s-a enervat, i-a aplicat o lovitură cu palma peste față victimei, iar aceasta a căzut de pe pat pe podea. În continuare a luat un topor aflat în cameră și cu acesta a lovit victima, fără însă a sesiza în ce zonă anatomică – la momentul respectiv în cameră nu era lumină; convingerea inculpatului a fost că a lovit victima o singură dată cu toporul peste picioare. Ulterior inculpatul a ridicat victima de pe podea, a pus-o pe pat, s-a culcat lângă ea, iar în jurul orelor 01:00 s-a trezit și a constatat că victima a încetat din viață, după care a sunat-o pe una dintre fiicele victimei”, este scenariul crimei, conturat de anchetatori în rechizitoriul înaintat instanței de judecată.
La câteva zile după crimă, Marcel Rusu a fost arestat preventiv, fiind și astăzi în spatele gratiilor, așteptând verdictul judecătorilor.