În decembrie 2013, mai toată mass-media din România prezenta știrea furtului a peste 50 de baxuri de țigări, de aproximativ 60.000 de euro, din camera de corpuri delicte a Poliției Rădăuți, cameră aflată chiar în sediul poliției, teoretic sub pază.
A trecut mai bine de un an de atunci și anchetatorii nu au încă nici un răspuns.
De la Poliție, suntem trimiși la Parchet, iar la unitatea de Parchet se invocă secretul anchetei.
Iată de exemplu ultimul răspuns primit din partea reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, unde este înregistrat dosarul în cauză: „Existența și cuantumul prejudiciului produs în cauză sunt condiționate de clarificarea situației de fapt, precum și de încadrarea juridică a faptelor a căror săvârșire rezultă din materialul probatoriu. Având în vedere stadiul anchetei penale, pentru a nu se periclita rezultatul acesteia, nu pot fi date publicității date suplimentare în acest moment al cercetărilor”.
În anchetă au fost cooptate și serviciile de informații, însă, tot nimic. Cel puțin până la această oră.
S-a vehiculat la un moment dat, prin ianuarie 2014, că în jur de 6-8 polițiști vor fi duși la poligraf, așa-zisul detector de minciuni. Nefiind găsite urme de forțare, a fost înlăturată ipoteza unei spargeri, astfel că s-a ajuns la concluzia că un eventual furt a fost comis folosindu-se chei potrivite. În aceste condiții, au fost vizați direct agenții care aveau în grijă camera de corpuri delicte, dar și alte cadre. Culmea, în perioada în care s-ar fi putut comite furtul, nu funcționau nici camerele de supraveghere video.
Anchetatorii au verificat înregistrările camerelor de supraveghere video din zona sediului poliției, în încercarea de a găsi indicii care să-i ducă pe urmele autorilor acestui furt.
Pe lângă ipoteza furtului, nu a fost exclusă nici varianta unor greșeli în evidențele camerei de corpuri delicte, mai ales că toată povestea a ieșit la iveală după un control intern, când reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au descoperit la inventar un plus de țigarete, mărcile Viceroy și Doina, dar și un minus la alte mărci.
Un caz similar, în 2010, la Poliția Gura Humorului
Deși pare greu de crezut, fapta nu este una inedită, în 2010, la Poliția Gura Humorului fiind înregistrat un caz asemănător.
Agentul pe atunci Dumitru Drelciuc avea în grijă camera de corpuri delicte, iar în perioada ianuarie – august 2010, susțineau procurorii, a furat și vândut aproape 82.000 de pachete de țigări de diferite mărci, prejudiciul la acea vreme fiind calculat la 777.704 lei.
Pentru a-și acoperi manevrele ilegale, agentul Poliției Gura Humorului a trecut în registrul de intrare – ieșire că a predat diferite cantități de țigări către SC Gallaher SRL, o firmă din București, care se ocupa cu distrugerea țigaretelor.
Astfel de „operațiuni” de predare – primire au avut loc de 109 ori, culmea, către o firmă despre care anchetatorii au aflat ulterior că era dizolvată, întreaga activitate fiind preluată de o altă societate din București.
Dumitru Drelciuc a fost găsit vinovat pentru delapidare, fals intelectual și uz de fals și a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.