Bugetul Primăriei Vulturești este grevat, an de an, de amenzi care vin din orașul Timișoara, pe numele a doi vagabonzi care de zeci de ani locuiesc în orașul de pe Bega, dar au buletin de Vulturești. Primarul comunei, Mihai Grădinaru, ne-a declarat, ieri, că amenzile încasate de cei doi, Vladimir D. și Liuță L., pentru fapte contravenționale săvârșite în Timișoara se ridică la 1,5 miliarde de lei vechi. Potrivit primarului, cei doi nu au mai călcat prin Vulturești de vreo 30 de ani și nu dețin nici o proprietate în comună, care să poată fi eventual executată pentru recuperarea banilor.
Suma totală din amenzi neîncasate la Primăria Vulturești este de 2,8 miliarde de lei vechi, ceea ce face ca gradul de încasare a veniturilor la bugetul local să fie de doar 66%. Acest lucru influențează negativ repartizarea sumelor de la Direcția de Finanțe, unde gradul de colectare a veniturilor de către unitățile administrativ-teritoriale reprezintă un criteriu la alocarea fondurilor. „Colectez 66%, primesc 66%”, afirmă primarul.
La fel ca și alți edili din județul Suceava aflați în situații similare, Mihai Grădinaru și-a exprimat nemulțumirea față de actul normativ care prevede ca amenzile să fie încasate de primăria unde contravenientul își are domiciliul. „Normal ar fi ca cine dă amenda să o și încaseze. De unde să-i iau eu pe aștia doi boschetari și să-i oblig să plătească amenzile?!”, se întreabă retoric primarul din Vulturești.