Aproape 900 de elevii din trei unități de învățământ sucevene – Școala Gimnazială Ulma, Școala Gimnazială Izvoarele Sucevei și Liceul Tehnologic Special Bivolărie – beneficiază de o vacanță prelungită. Inspectoratul Școlar Suceava a aprobat cererile conducerilor acestor școli de acordare a unor zile libere, dat fiind faptul că elevii sărbătoresc aceste zile Crăciunul. Școlarii de la Izvoarele Sucevei (350 la număr) au avut încă trei zile libere după vacanță, iar cei de la Ulma (349 de elevi) și Bivolărie (164 de elevi) vor începe cursurile abia lunea viitoare.
Insp. Mariana Drumea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, a precizat că „în cazul școlilor din Ulma și Izvoarele Sucevei, orele vor fi recuperate în zilele de sâmbătă. La liceul din Bivolărie, elevii au primit liber în această săptămână, pe care o vor recupera în vacanța intersemestrială”.