Zeci de elevi din clasele primare și gimnaziale au fost surprinși ieri, în jurul amiezii, zgribulind de frig, în fața Școlii Gimnaziale „Miron Costin” Suceava, așteptând, unii chiar și zeci de minute, permisiunea de a intra în școală. Situația nu este una particulară, ci este un scenariu care se perpetuează de ani de zile, conducerea școlii din Burdujeni permițând accesul micuților în unitate doar cu 10 sau 15 minute înainte de începerea cursurilor, nu și mai devreme. Astfel, elevii care din pricina mijloacelor de transport (în cazul navetiștilor), a vremii sau a programului părinților ajung mai devreme la școală nu au altă alternativă decât să aștepte în fața ușilor închise. Asta indiferent dacă e ger, dacă plouă sau e soare torid.
Situația care a născut indignare în rândul părinților a ajuns și la urechile șefilor de la Inspectoratul Școlar Suceava, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția de Asistență Asocială și Protecție a Copilului, fără ca aceștia să intervină în vreun sens. Ba mai mult, pe fir a intrat și Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, care l-a contactat pe directorul școlii pentru a se interesa de caz, însă, din nou, lucrurile au rămas neschimbate.
Directorul școlii: „Nu avem sală de așteptare, nu încap toți pe holuri, ar fi un haos”
La Școala „Miron Costin” Suceava învață peste 1.300 de elevi, peste 600 în schimbul I și circa 700 în schimbul II. Este unitatea gimnazială cu cel mai mare efectiv de elevi din județ.
„Pentru schimbul I școala se deschide de la ora 7.00, însă elevilor din schimbul II le dăm drumul în școală la 11.45, ciclul primar, și 11.50, ciclul gimnazial. Nu le putem permite accesul în școală mai devreme pentru că încă se țin cursuri și i-ar deranja pe cei de la ore. Așa a fost dintotdeauna. Nu avem sală de așteptare, nu încap toți pe holuri, ar fi un haos. Nu este rea-voință din partea noastră. O soluție nu avem acum, încercăm să o găsim”, explică prof. Constantin Sîrghi, directorul școlii.
Acesta a mai adăugat că elevii care nu pot ajunge la școală când este permis accesul în unitate, ci mai devreme, pot fi primiți în școală, în holul de la intrarea profesorilor, în cazul în care se solicită acest lucru.
„Dacă sunt cazuri speciale, copii care vin de departe, le putem rezolva, îi primim în școală. Trebuie ca părinții să ne semnaleze acest lucru. Sunt copii de la Mitoc, de la Adâncata pe care i-am primit în școală”, a mai menționat Constantin Sîrghi.
Părinte: „O decizie care pune în pericol sănătatea elevilor și integritatea lor personală”
În 2012 și 2013, un memoriu înaintat instituțiilor menționate în prima parte a acestui material reliefa situația de la școala din Burdujeni. În memoriul scris în numele mai multor părinți se arăta că această „situație abuzivă, prin perpetuarea ei, pune în pericol sănătatea elevilor, integritatea lor personală și, nu în ultimă instanță, pune sub semnul întrebării genul raportului dintre Școală, ca instituție, și elev”.
În document se mai subliniază că, ținând elevii în curtea unității, se ignoră cu bună știință vulnerabilitatea lor în fața bolilor și, nici chiar în condiții bune de vreme, nu poate fi acceptată așteptarea sub zidurile unității de învățământ.
„Este, mai presus de toate, o încălcare a demnității acestor copii în formare”, se arată în memoriu.
Cert este că ciorchine de elevi, de gimnaziu sau mai mici, înfruntă temperaturi de-a dreptul vitrege în această perioadă, „vinovați” fiind că nu pot ajunge „la minut” la școală.



