Alimente

În 28 de localități din județ a fost finalizată livrarea ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană



Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu

În 28 de localități sucevene a fost finalizată livrarea ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană. Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a declarat că toate ajutoarele alimentare au ajuns în localitățile Baia, Bogdănești, Boroaia, Brodina, Broșteni, Câmpulung Moldovenesc, Crucea, Dorna Candrenilor, Dorna Arini, Frumosu, Fundu Moldovei, Gura Humorului, Hănțești, Iacobeni, Mălini, Moldovița, Păltinoasa, Panaci, Poiana Stampei, Pojorâta, Râșca, Sadova, Șaru Dornei, Vama, Vatra Dornei, Vatra Moldoviței, Zamostea și Zvoriștea. În alte două localități, Suceava și Arbore, livrarea alimentelor este în curs de desfășurare.
Florin Sinescu a precizat că până în momentul de față au fost transportate 75.618 pachete cu ajutoare alimentare, pentru 37.809 beneficiari, ceea ce reprezintă 26,8 % din totalul celor 281.848 de pachete alocate județului Suceava. El a mai spus că procesul de distribuire a pachetelor cu alimente către beneficiarii finali aflați pe listele persoanelor care au primit cupoane este finalizat sau în curs de finalizare în localitățile Arbore, Bogdănești, Boroaia, Brodina, Broșteni, Crucea, Frumosu, Hănțești, Iacobeni, Mălini, Moldovița, Panaci, Poiana Stampei, Pojorâta, Râșca, Sadova, Vatra Moldoviței și Zvoriștea. De asemenea, în Baia, Dorna Candrenilor și Fundu Moldovei procesul de distribuire este finalizat în proporție de 90 %, la Dorna Arini și Vama – între 70 și 80%, la Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Șaru Dornei și Zamostea – între 50 și 60 %, iar la Gura Humorului doar 30%. Florin Sinescu a mai spus că în comuna Păltinoasa, distribuirea ajutoarelor alimentare către beneficiarii se va face începând cu data de 8 ianuarie 2015.
„Persoanele care nu au primit cupoane și nici nu figurează pe lista de distribuție a cupoanelor, dar apreciază că au calitatea de beneficiar conform HG nr. 799/2014, pot prezenta la primărie documentele care atestă apartenența la categoriile beneficiare de ajutoare alimentare din Hotărârea de Guvern nr. 799/2014. După verificarea documentelor prezentate și confirmarea calității de beneficiar, primăria îi poate înscrie pe lista suplimentară în baza căreia vor primi ajutoarele alimentare. În prezent s-au înscris deja pe listele suplimentare aproximativ 8.000 de persoane”, a explicat prefectul județului Suceava. El a adăugat că reprezentanții furnizorului de pachete alimentare, SC Libro Events SRL, au anunțat că săptămâna 6 – 13 ianuarie 2015, în funcție de condițiile meteorologice, urmează să înceapă livrarea ajutoarelor alimentare pentru alte 28 de localități din județul Suceava.



Recomandări

Vântul puternic a rupt arbori și cabluri electrice și în mai multe localități din județ a fost afectată alimentarea cu energie electrică

Vântul puternic a rupt arbori și cabluri electrice și în mai multe localități din județ a fost afectată alimentarea cu energie electrică

Localitățile lovite de secetă cer pompierilor să le aducă apă. Flutur a cerut în coaliție „program special de rezolvarea a crizei apei”