Fălticenenii nu vor scoate mai mulți bani din buzunare când vor merge să-și plătească taxele și impozitele locale pentru anul acesta. Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a precizat că în baza prevederilor unei hotărâri a Consiliului Local din luna noiembrie 2014, taxele și impozitele locale care vor fi aplicate în acest municipiu în anul 2015 au fost menținute la nivelul celor de anul trecut. Cătălin Coman a explicat că impozitele sau taxele pe clădiri și pe teren, dar și impozitul pe mijloacele de transport se plătesc în două rate egale, până la 31 martie și 30 septembrie inclusiv. El a precizat că cei care depășesc aceste termene vor plăti majorări de întârziere. Primarul din Fălticeni a mai spus că persoanele fizice și juridice vor beneficia și în acest an de o reducere de 10% pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport. „Serviciul de Taxe și Impozite va încasa impozitele aferente acestui an după încheierea operațiunilor specifice de închidere a anului fiscal 2014 și de deschidere a acestui an fiscal, pe 7 ianuarie 2015”, a declarat Cătălin Coman. El a mai adăugat că fălticenenii pot achita în acest timp doar taxele fără debit, respectiv amenzile, taxele pentru prima înmatriculare, eliberare adeverințe, acte de identitate și acte de stare civilă.