Suceveanul Mihai Boicu a câștigat trofeul celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului Concurs Național de muzică folk „Mediaș – Cetate Seculară”, eveniment cultural-artistic anual care se adresează soliștilor și grupurilor de muzică folk din țară.
Festivalul a avut loc pe 5 și 6 decembrie, la Mediaș, în cadrul competiției Mihai interpretând două piese – „Ninge”, versuri – George Bacovia, muzică – Mihai Boicu, și „Alt om”, muzică și versuri – Mihai Boicu.
În desemnarea câștigătorului, juriul, alcătuit de Zoia Alecu – interpretă, Sorin Poclitaru – poet, Adela Nițu – reprezentant al Primăriei Mediaș, Ioan Ivan – Asociația “Mediaș – Cetate seculară” și Claudiu Șimon – profesor de muzică, a avut în vedere interpretarea, compoziția muzicală, prezența scenică, impresia artistică și originalitatea.
În urmă cu un an de zile, Mihai Boicu obținea trofeul Festivalului concurs de muzică folk „Ziua de mâine”, manifestare consacrată în cadrul căreia participă cele mai mari nume ale folk-ului românesc. În concurs, tânărul s-a prezentat cu „Ninge”, pe versuri de George Bacovia, și „De-aș avea”, pe versuri de Mihai Eminescu.
Mihai Boicu a absolvit Universitatea „Ștefan Cel Mare” Suceava, iar, în prezent, este masterand al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași.
În 2015, tânărul vrea să lanseze primul său CD, în colaborare cu trupa Icarus și Ioan Mateiciuc.
Marele premiu
Tânăr sucevean, distins cu trofeul Festivalului Național de Folk „Mediaș – Cetate Seculară”
