Un bărbat în vârstă de 54 de ani a ajuns miercuri după-amiază la Urgenețele Spitalului Județean cu o plagă înjunghiată și le-a povestit polițiștilor că a fost lovit cu un cuțit în parcul de lângă Palatul de Justiție.
Victima, Gheorghe H., în vârstă de 54 de ani, locuiește la un azil de noapte din municipiul Suceava, iar agresiunea s-ar fi petrecut luni seară, în jurul orei 20.30.
În timp ce se afla în parc, a spus Gheorghe H., a fost acostat de doi bărbați cu care a avut un conflict, iar unul dintre aceștia l-a lovit cu un cuțit în zona abdomenului.
Victima a mai declarat că după ce a fost lovit i-a căzut telefonul mobil, iar unul dintre agresori i l-a luat.
„Cercetările continuă, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii faptei, identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.