Până la adevărata rută ocolitoare

Podul de pe ruta ocolitoare a Sucevei intră în reparații

Reparațiile podului de pe ruta ocolitoare a Sucevei costă 623.000 de lei
Reparațiile podului de pe ruta ocolitoare a Sucevei costă 623.000 de lei

O nouă expertiză, în vederea elaborării proiectului tehnic de consolidare, va fi făcută astăzi, la podul de peste pârâul Șcheia. Primarul comunei, Vasile Andriciuc, a declarat, ieri, că intenționează ca toate demersurile premergătoare începerii efective a lucrărilor de consolidare să se deruleze în ritm alert deoarece este vorba despre o investiție urgentă atât pentru Șcheia, cât și pentru municipiul Suceava.
La această oră, drumul comunal 74, pe care este situat și acest pod, funcționează practic pe post de șosea de centură a municipiului Suceava, pentru autovehiculele de mare tonaj. Chiar dacă este vorba despre un drum comunal, aflat în administrarea comunei Șcheia, în realitate este utilizat ca unul din categoria drumuri naționale.
„De îndată ce avem gata proiectul tehnic voi convoca o ședință de Consiliu Local și dăm drumul la lucrări. Dacă este vreme bună, se poate lucra fără probleme”, a precizat Andriciuc.
Reparațiile costă 623.000 de lei
Fondurile necesare refacerii podului au fost alocate de guvern, la sfârșitul săptămânii trecute. Suma se ridică la 623.000 de lei (6,23 miliarde de lei vechi) și provine din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2014, pentru unele unități administrativ teritoriale afectate de calamități naturale produse de inundații.
Podul peste pârâul Șcheia, de pe DC 74, care face legătura între comuna Șcheia și cartierul Ițcani din municipiul Suceava, a fost afectat prima dată de inundațiile din 2008. Ploile abundente din această vară au accentuat deteriorarea. Apa a săpat pe sub culee, marginile podului sunt deplasate și trebuie intervenit pentru consolidarea culeelor, refacerea rampelor de acces și a căii de circulație pe pod.
Restricționarea traficului greu sau închiderea unui sens de mers pe acestă șosea, cu dirijarea autovehiculelor prin municipiul Suceava, va pune la grea încercare circulația rutieră în oraș. Toate tirurile înspre și dinspre Siret și Ucraina vor trece prin municipiul reședință de județ. Un studiu de trafic efectuat la solicitarea Primăriei Șcheia arată că pe DC 74 trec 4.300 de mașini în 24 de ore.

Podul de pe ruta ocolitoare a Sucevei intră în reparații
Podul de pe ruta ocolitoare a Sucevei intră în reparații
Reparațiile podului de pe ruta ocolitoare a Sucevei costă 623.000 de lei
Reparațiile podului de pe ruta ocolitoare a Sucevei costă 623.000 de lei

Recomandări

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Salve de tun și parada trupelor participante în șanțul Cetății Suceava, la deschiderea oficială a Festivalului Medieval