Fălticeni

Sărbătoarea toamnei la Grădinița “Pinocchio”

Vineri, 31 octombrie, la Grădinița cu Program Prelungit “Pinocchio” din Fălticeni a fost organizată “Sărbătoarea toamnei”

Vineri, 31 octombrie, la Grădinița cu Program Prelungit “Pinocchio” din Fălticeni a fost organizată “Sărbătoarea toamnei”. Manifestarea a fost mai mult decât o simpla serbare de gradiniță. Pe lângă ingredientele specifice, scenetele dedicate anotimpului toamna în care personaje ca: mărul, gutuia, roșia, greierele, copacul au descris bogățiile acestui anotimp, recitarea de poezii, interpretarea de cântece și prezentarea de dansuri tematice, fiecare copil a avut câte un bostan decorat împreună cu bunicii sau părinții.
Momentul cu adevărat important pentru preșcolari și părinți a fost jurizarea și premierea celor mai frumoși bostani și recompensarea câștigătorilor cu dulciuri și sucuri.
Prof. Adriana Samson, director al GPP “Pinocchio”, ne-a declarat: “Încercăm să obișnuim copiii să nu sărbătorească Halloween-ul, să sărbătorească toamna. Am organizat un concurs, «Dovleacul meu e cel mai haios», în care copiii au personalizat pe bostan bogățiile toamnei, eroii de desene animate, personaje din povești etc. Premiem copiii pentru acest concurs, apoi în clubul unității desfășurăm Carnavalul toamnei, un spectacol cu poezii și cântece despre toamnă și o scurtă petrecere. În concurs sunt 116 bostani, aproape toți copiii din grădiniță participând la această întrecere. Este un concurs de echipă părinte – copil – educatoare, promovăm lucrul în echipă și aplecarea spre această activitate prin implicarea părinților în activitățile educative ale grădiniței”.
Sărbătoarea bucuriei și a belșugului a fost sărbătorită și în celelalte unități de învățământ preșcolar din municipiu. Micuții au avut ocazia să se prindă într-o horă a legumelor, florilor și fructelor, precum și a altor personaje din povești, au realizat din fructe, legume, frunze și semințe diverse obiecte și animăluțe, cum ar fi trandafiri din sfeclă roșie, morcov sau varză, omizi din roșii sau mere, oițe din conopidă, pinguini din vinete, mașini de curse din ardei, șoricei din cartofi și castane și au prezentat scenete al căror conținut a adus elogiu toamnei.

Vineri, 31 octombrie, la Grădinița cu Program Prelungit “Pinocchio” din Fălticeni a fost organizată “Sărbătoarea toamnei”
Vineri, 31 octombrie, la Grădinița cu Program Prelungit “Pinocchio” din Fălticeni a fost organizată “Sărbătoarea toamnei”
Vineri, 31 octombrie, la Grădinița cu Program Prelungit “Pinocchio” din Fălticeni a fost organizată “Sărbătoarea toamnei”
Vineri, 31 octombrie, la Grădinița cu Program Prelungit “Pinocchio” din Fălticeni a fost organizată “Sărbătoarea toamnei”

Recomandări

Marele Premiu „Penelul fermecat” și Trofeul „Voinicelul” la Grădinița cu Program Prelungit „Luminița” Siret

Opt distincții, dintre care cinci premii I, obținute de Colegiul „Hurmuzachi” la concursul național “CDIdei în cărți”