Shopping City Suceava invită toți copiii să se bucure de numere de magie, concursuri și multă distracție alături de magicianul Augustin, sâmbătă, 1 noiembrie, începând cu ora 16:00, la Carnavalul organizat de centrul comercial. Timp de câteva ore, cei mici sunt așteptați să participe la un spectacol oferit de magicianul Augustin, care le va dezvălui acestora o serie de trucuri de magie și se va distra alături de ei în cadrul activităților pregătite cu ocazia evenimentului: pictură pe față, baloane modelate, ateliere de sculptat și desenat dovleci, dar și trick-or-treat. Pe parcursul carnavalului se vor desfășura numeroase concursuri, printre care și „Cel mai interesant dovleac”, concurs pentru care micuții sunt invitați să aducă un dovleac gata decorat sau să participe la atelierul de sculptat dovleci. De altfel, cele mai spectaculoase costume și cele mai înfricoșătoare măști vor fi premiate de partenerii evenimentului.
Câștigătorii vor primi: 100 de jocuri Noriel, zece pachete cu peștișor Beta din partea magazinului Animax, surprize dulci, vouchere de cumpărături și premii din partea Shopping City Suceava, Carrefour, Alexandria Librării, Mondex, Centrofarm, Animax, Plusoptic, Optic Land, Evel Mod, Coccodrillo, locul de joacă Cutezătorii, precum și revista Cutezătorii.
De asemenea, magicianul Augustin va susține un program senzațional de iluzionism cu numere de levitație de obiecte, precum și momente interactive în care suspansul și amuzamentul vor fi la înălțime. Augustin va prezenta un curs de trucuri explicate, pentru a-i învăța pe cei mici tainele magiei. Magicianul Augustin face parte din Asociația Magicienilor și Iluzioniștilor din România și a fost premiat în anul 2009 cu trofeul asociației.