Conducerea Universității „Ștefan cel Mare” Suceava lucrează la un proiect de mare valoare prin intermediul căruia să obțină finanțare pentru construirea Campusului II, de la Moara.
Rectorul instituției, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a precizat că în acest proiect integrat sunt implicate Primăria Suceava, Primăria Moara și Consiliul Județean Suceava.
„O parte din investițiile din campus vor fi cuprinse în acest proiect. Încercăm să finanțăm lucrările din fonduri nerambursabile europene, în exercițiul financiar 2014-2020. Vrem ca acest proiect să devină unul dintre proiectele prioritare pentru România”, a mai menționat rectorul universității, acesta adăugând că finanțarea nu va fi dintr-o singură sursă, ci prin multiple axe și programe.
Campusul universitar IIse va întinde pe o suprafață de 30 de hectare (la ieșirea din Suceava spre comuna Moara), fiind situat la trei kilometri de actualul campus.
În noul campus este prevăzută construirea de spații de învățământ și de cazare, o bază sportivă pentru fotbal, un bazin de înot de dimensiuni olimpice, o sală polivalentă cu suprafețe pentru jocul de handbal, volei, baschet, tenis, badminton, gimnastică, un complex dendrologic, care va conține sere, grădină botanică și un parc dendrologic, laboratoare și centre de cercetare. De asemenea, proiectul cuprinde și construirea a două cămine studențești a 300 de locuri fiecare, un bloc de apartamente tip ANL, destinat cadrelor tinere care funcționează în universitate, și o cantină tip restaurant cu 200 de locuri pe serie.
Universitate
Conducerea USV vrea ca proiectul campusului de la Moara să devină prioritate națională
