Un tânăr din comuna Straja a fost încătușat și reținut pentru 24 de ore, după ce a fost prins pentru a doua oară conducând un autoturism, deși nu are permis de conducere.
Sâmbătă seară, la 112 a fost anunțată o tamponare pe DJ 209G, între un Audi A4, condus de o tânără în vârstă de 35 de ani, din comuna Brodina, și un BMW 745, înmatriculat în Marea Britanie, la volanul căruia se afla un anume Ioan Popescu, de 32 de ani, localnic.
Acesta din urmă, au stabilit polițiștii, nu a păstrat o distanță laterală suficientă față de autoturismul Audi, care circula din sens opus, cele două mașini intrând în coliziune.
Când au făcut verificări în baza de date, polițiștii au constatat că Ioan Popescu nu deține permis de conducere. Mai mult, tânărul mai este cercetat într-un dosar penal, pentru aceeași faptă, după ce a fost prins conducând un autoturism pe drumurile publice în martie 2014.
„Din acest motiv s-a luat măsura reținerii acestuia pentru o durată de 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.