Organizare

Sinescu a anunțat că toate activitățile pentru pregătirea alegerilor sunt în grafic



Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că toate activitățile cuprinse în programul de pregătire a alegerilor prezidențiale sunt în grafic. El a precizat că în listele electorale permanente din județul Suceava sunt înscrise 581.000 de persoane. Sinescu a adăugat că în momentul de față buletinele de vot pentru alegerile din data de 2 noiembrie a.c. au fost tipărite și au fost transmise în județul Suceava. Florin Sinescu a spus că pentru județul Suceava au fost repartizate 639.380 de buletine de vot.
În același timp, prefectul a arătat că pentru toate secțiile de votare din județul Suceava este asigurată ordinea publică de către polițiști, jandarmi, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ale Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava și ale Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi din Fălticeni. Florin Sinescu a mai spus că în toate secțiile de votare din județul Suceava sunt asigurate comunicațiile, în trei secții acestea făcându-se cu telefoane prin satelit.
„Considerăm că județul Suceava este pregătit pentru alegerile din data de 2 noiembrie a.c., și în același timp începem pregătirile pentru cel de-al doilea tur de scrutin”, a spus prefectul județului Suceava.
El a mai spus că până în momentul de față, în județ au fost semnalate trei incidente electorale.



Recomandări

Șoldan anunță că CJ Suceava a achiziționat patru microbuze electrice școlare pentru comunele Fundu Moldovei, Zamostea, Iacobeni și Mălini