Palatul de Justiție din Suceava își deschide astăzi „porțile” pentru toți cei care sunt interesați de modul în care funcționează instanțele de judecată. Acțiunea este programată între orele 10.00-15.00, iar fiecare instanță de judecată și-a desemnat deja propriile persoane care vor dialoga cu elevii, studenții sau toți cei care vor fi prezenți la Palatul de Justiție. Printre alte acțiuni, începând cu ora 12.00 este programată simularea unui proces în materie civilă, coordonatorul acestui „act” fiind judecătorul Marcel Nechita.
Tot de la ora 12.00, dar într-o sală a Tribunalului Suceava, se va simula un alt proces, având ca obiect traficul de persoane. Responsabil pentru această acțiune este magistratul Gina Ionela Crăciun.
De la ora 13.00 este programată o simulare a repartizării aleatorii a dosarelor prin aplicația electronică ECRIS.
Cei interesați de acțiunile programate astăzi trebuie să se prezinte la intrarea principală din Palatul de Justiție, de unde vor fi direcționați de jandarmii care asigură paza instituției.