Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Suceava, a ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul Județean de Urgență după ce s-a intoxicat cu antigel. Bărbatul a încercat să se sinucidă pe fondul unei depresii, el consumând înainte de a recurge la acest gest extrem și o cantitate mare de alcool. Bărbatul a declarat că a băut 300 mililitri de antigel și aproape 2 litri de alcool, în încercarea sa de a-și lua viața. Gestul său a fost descoperit la scurt timp de familie, care a solicitat o ambulanță pentru a-l transporta la spital.
Având în vedere cantitatea de antigel ingerată și potențialul toxic ridicat al acestei substanțe, bărbatul a fost internat la Nefrologie, unde a fost supus unor ședințe de dializă, a informat ieri purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, dr. Tiberius Brădățan. Medicul a arătat că pacientul a depășit faza critică, dar riscul unor complicații renale și hepatice nu a fost încă exclus.
Potrivit dr. Tiberius Brădățan, substanța folosită pentru a preveni înghețarea apei în radiatoarele automobilelor conține etilen-glicol, care este foarte toxic. Ingerat, acesta provoacă insuficiență renală sau hepatică, fiind suficienți și 40-50 de mililitri pentru ca intoxicația să se producă. Antidotul antigelului este alcoolul, iar combinația de alcool și antigel a fost cea care i-a salvat viața bărbatului de 30 de ani.