Cei 7.000 de elevi suceveni din clasele I și a II-a așteapă în continuare manualele după care trebuie să învețe în acest an școlar. Noile manuale școlare, cu excepția Abecedarului, vor ajunge în școli în aproximativ o lună de zile, estimează inspectorul școlar pentru învățământ primat Ioan Dumitru Puiu.
Acesta a mai menționat că Abecedarul va ajunge mai târziu pe băncile elevilor deoarece a fost înregistrată o nouă contestație a licitației pentru acesta.
„Anul trecut, elevii de clasa I nu au primit deloc Abecedar. E jenant să nu existe Abecedar la clasa I”, a mai spus Puiu, completând că, în această situație, greul a căzut pe umerii învățătorilor, care se văd nevoiți să improvizeze, ai părinților și ai directorilor de școli.
Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a semnat luni, 13 octombrie, ordinele de ministru privind aprobarea noilor manuale destinate disciplinelor din clasele I și a II-a, câștigătoare ale licitației organizate de minister, însă pentru tipărirea și distribuția cărților mai este nevoie de câteva săptămâni.
Este vorba despre manualele la disciplinele Matematica și exploarea mediului, pentru clasele I și a II-a, Comunicare în limba română, clasa a II-a, Comunicare în limba modernă – Limba engleză, pentru clasele I și a II-a, Comunicare în limba maternă maghiară, clasa I, și Comunicare în limba română pentru minorități, clasa I.
Cei 7.000 de elevi suceveni din clasele I și a II-a au fost întâmpinați în acest an școlar fără nici un manual pe bancă, după ce au apărut contestații în urma licitației pentru atribuirea comenzii de manuale, organizate de Ministerul Educației. Nici manualele în format digital promise de Ministerul Educației nu au putut fi accesate de la 15 septembrie, ele urmând să ajungă în clase tot peste aproximativ o lună.
Manualele în format digital pot fi accesate pe manuale.edu.ro
De miercuri, 15 octombrie, cadrele didactice, elevii, părinții și publicul larg pot accesa gratuit noile manuale pentru clasele I și a II-a, în format digital, intrând pe site-ul www.manuale.edu.ro.
Ministerul Educației a anunțat că până la achiziționarea pachetului manual tipărit – manual digital, manualele pot fi consultate pe platforma pusă la dispoziție de MEN.
Ioan Dumitru Puiu a explicat că, în perioada 16-22 octombrie, cadrele didactice vor alege din oferta existentă manualele pe care le consideră adecvate clasei.
„Învățătorii accesează fiecare manual și, în funcție de anumite criterii și cu avizul directorului școlii, aleg manualul cu care doresc să lucreze la clasă. Comenzile pentru manualele în format print și digital vor fi făcute de către școli și transmise Inspectoratului Școlar Suceava, de unde vor ajunge la Ministerul Educației”, a precizat inspectorul sucevean pentru învățământ primar.
Cele două variante ale manualelor (print și digital) vor funcționa în paralel.
„Cel mai probabil elevii vor primi un CD cu manualul digital”, a mai declarat Ioan Dumitru Puiu.
Pe pagina online, Ministerul Educației explică faptul că „introducerea formatului digital este un pas în plus pe care ministerul îl face pentru adaptarea învățământului românesc la tendința mondială de utilizare a tehnologiei informației în procesul de predare-învățare. Manualele digitale au un grad mai mare de interactivitate, sporind gradul de interes al elevilor și contribuind la creșterea calității și performanțelor actului educațional”.
În ceea ce privește lotul de manuale pentru disciplina „Comunicare în limba română”, de la clasa I (Abecedarul), contestat de unii ofertanți participanți la licitație, MEN așteaptă decizia Consiliului de Soluționare a Contestațiilor.