Și în weekendul ce tocmai a trecut polițiștii de la Rutieră au tras pe dreapta numeroși șoferi care au încălcat flagrant legislația rutieră, mulți dintre ei urcându-se beți la volan.
În mai puțin de două zile, au anunțat ieri reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, au fost întocmite șapte dosare la regimul rutier pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Printre șoferii care s-au ales cu dosar penal se numără și o conducătoare auto, o femeie în vârstă de 41 de ani, din comuna Dorna Arini. Aceasta, Rodica H., conducea un BMW când a fost oprită în trafic, sâmbătă seară, pe raza municipiului Vatra Dornei.
„Întrucât conducătoarea auto emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condusă la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al poliției județene.
O parte dintre șoferii care miroseau a alcool au refuzat să sufle în alcooltest ori să li se preleveze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu, a arătat că atât infracțiunea de conducere a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, cât și cea de refuz al recoltării de probe biologice au aceeași pedeapsă prevăzută de legislația penală: de la 1 la 5 ani de închisoare.