După miros

Un câine al poliției i-a dus pe anchetatori până la domiciliul hoțului

Un câine al poliției i-a dus pe anchetatori până la domiciliul hoțului
Un câine al poliției i-a dus pe anchetatori până la domiciliul hoțului

Un câine polițist a reușit să rezolve un caz de furt, la scurt timp după sesizarea faptei la poliție, ducându-i pe anchetatori până la domiciliul hoțului.
Luni dimineață, în jurul orei 7.45, polițiștii din Păltinoasa au fost sesizați de către un bărbat din satul Capu Codrului despre faptul că magazinul mixt pe care îl deține pe raza localității a fost spart.
Bărbatul a găsit geamul forțat, gratiile rupte și ușa de la intrare forțată, observând că din interior lipsesc mai multe bunuri (băuturi alcoolice, produse alimentare și dulciuri).
La cercetarea locului faptei, polițiștii au adus și un câine de urmă, după ce la fața locului a fost găsit un obiect vestimentar, bănuiala fiind că aparține cel mai probabil celui care a comis furtul.
Patrupedul a luat urma mirosului și i-a dus pe polițiști până într-o zonă de romi din Capu Codrului, oprindu-se în fața unei case. Lângă locuința respectivă, polițiștii au găsit o parte dintre bunurile furate, reușind să dea și de urma hoțului, un adolescent în vârstă de 17 ani, care a recunoscut fapta comisă.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști. Nici unul dintre ei nu avea permis

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști
A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști