Colaborare

Universitatea „Ștefan cel Mare” își consolidează parteneriatul cu Universitatea Cheikh Anta Diop din Dakar



Profesorii din Senegal alături de Sanda Maria Ardeleanu
Profesorii din Senegal alături de Sanda Maria Ardeleanu

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava își consolidează relațiile internaționale pe care le are cu alte unități de învățământ superior, prin dezvoltarea parteneriatului pe care îl are încheiat cu Universitatea Cheikh Anta Diop din Dakar, Senegal. Aceasta după ce recent, instituția de învățământ superior suceveană a fost gazda a trei profesori ai universității din Dakar, respectiv Papa Alioune Ndao, prorector cu relații internaționale, profesor de lingvistică și directorul Departamentului de Cooperare al universității, Serigne Amadou Ndiaye, decanul Facultății de Științe și Tehnică, și Amadou Abdoul Sow, decanul Facultății de Litere și Științe Umaniste.
Deputatul de Suceava și profesorul universitar Sanda-Maria Ardeleanu a ținut să sublinieze faptul că parteneriatul cu universitatea din Dakar este unul extrem de important, având în vedere că instituția de învățământ senegaleză are aproximativ 80.000 de studenți.
Ardeleanu a arătat că în cadrul vizitei efectuate în România cei trei universitari senegalezi au avut întâlniri cu rectorul Universității „Ștefan cel Mare” (USV), prof. univ. dr. Valentin Popa, precum și cu omologi ai facultăților sucevene, respectiv prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu, prof. univ. dr. ing. Radu Pentiuc și conf. univ. dr. Luminița Turcu. De asemenea, delegația a cunoscut cultura și tradițiile din Bucovina vizitând mănăstirile Dragomirna, Humorului și Voroneț, dar și Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul Satului Bucovinean.
Pe lângă discuțiile cu universitarii suceveni, din programul delegației senegaleze a făcut parte și vizitarea Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași. De asemenea, oaspeții s-au aflat în vizită și la Biblioteca Județeană „I.G. Sbiera”, la Centrul de Informare Turistică, Biroul Francez din Casa Prieteniei și Observatorul Astronomic din municipiul Suceava.
Nu în ultimul rând, cei trei profesori universitari din Dakar au vizitat și Palatul Parlamentului din București.
Profesorii senegalezi sunt interesați să dezvolte relațiile cu Universitatea „Ștefan cel Mare”
Prezent la Suceava, prorectorul Universității Cheikh Anta Diop din Dakar, Papa Alioune Ndao, ne-a declarat că vizita efectuată în România are ca scop principal dorința de a intensifica relațiile și schimburile de experiență dintre cele două țări. El a subliniat că parteneriatul dintre cele două țări durează de foarte mult timp, perioadă în care numeroși studenți senegalezi au avut posibilitatea să studieze în România. „Acest lucru datează deja din timpul generației noastre, și chiar al generației anterioare, pentru că avem prieteni acasă care și-au făcut studiile aici. Există așadar o lungă tradiție de schimb academic și universitar, iar vizita noastră reprezintă o prelungire a acestor acorduri, a acestor relații”, a spus Papa Alioune Ndao. El a făcut referire la parteneriatul pe care universitatea pe care o reprezintă îl are încheiat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Papa Alioune Ndao a subliniat faptul că unul dintre studenții Universității Cheikh Anta Diop, care în prezent este asistent universitar în cadrul Facultății de Științe ale Educației și Tehnologiei Educației, a beneficiat de un stagiu de pregătire științifică la Universitatea din Suceava. „Acest stagiu i-a permis să își finalizeze teza de doctorat, a doua sa teză de doctorat. Iar dorința noastră este de a lărgi perspectivele de colaborare, pentru ca acestea să nu se limiteze doar la un singur nivel academic, ci să acopere un ansamblu de domenii academice care să ofere oportunități de schimburi cu țara noastră”, a mai spus prorectorul Universității din Dakar.
El a adăugat că în calitate de profesor de lingvistică îl interesează dezvoltarea parteneriatului cu universitățile din România, și în special cu cea din Suceava. Papa Alioune Ndao a arătat că între România și Senegal există numeroase asemănări, în special din punct de vedere al multiculturalității și multilingvisticii. Prorectorul universității senegaleze a arătat că este interesat de parteneriatele pentru dezvoltarea unor masterate de traducere și de comunicare. „O altă experiență în plan cultural a fost de natură religioasă, întrucât ortodoxia este predominantă aici, un domeniu al religiei destul de necunoscut la noi datorită faptului că religia noastră este catolică și, într-o mai mică măsură, protestantă. Pentru colegii noștri care sunt specialiști în istoria religiilor sau în studii religioase, aceasta poate reprezenta o oportunitate excelentă de a veni și de a vedea cum se petrec lucrurile aici”, a mai spus profesorul universitar senegalez.
El a făcut referire la dorința de a dezvolta relațiile cu Universitatea din Suceava în domeniile culturii și turismului, adăugând că la Universitatea din Dakar există două structuri care formează specialiști pentru cele două domenii de activitate, astfel încât se vor putea realiza schimburi de studenți între cele două instituții.
La rândul său, decanul Facultății de Științe și Tehnică a universității senegaleze, Serigne Amadou Ndiaye, a precizat că în cadrul discuțiilor cu universitarii suceveni s-au pus bazele unei colaborări cu Facultatea de Istorie din Suceava, în special pentru realizarea unor schimburi de experiență între specialiștii în istoria medievală. „Ne dorim o colaborare cu Facultatea de Istorie a Universității din Suceava, pentru ca această facultate să poată primi studenți masteranzi, pentru a se specializa în istorie medievală, dar și profesori la nivel post-doctoral care să lucreze în laboratoarele specializate în istorie medievală”, a arătat Serigne Amadou Ndiaye.
Nu în ultimul rând, decanul Facultății de Litere și Științe Umaniste a universității senegaleze, Amadou Abdoul Sow, a apreciat că din punct de vedere academic vizita sa în Suceava a fost una foarte fructuoasă, reușind să stabilească deja relații de colaborare cu omologii săi de la Facultățile de Silvicultură și de Inginerie Electrică. „Am identificat două masterate care sunt practic identice, un master în domeniul mediului și ecologiei, iar împreună cu decanul Facultății de Inginerie Electrică am identificat unul în electronică. Ne-am dori să stabilim acorduri de colaborare în domeniul electronicii, pentru că observ că, la nivelul Universității din Suceava, electronica este un domeniu în care excelează, fiind pe locul al treilea la nivel național. Iar pentru noi este un aspect extrem de important, care ne oferă posibilitatea de a face schimburi de cadre didactice și studenți masteranzi”, a pus Amadou Abdoul Sow. El a subliniat faptul că dincolo de caracterul academic, vizita în România, și în special în Suceava, le-a dat prilejul să descopere „o țară fantastică, cu adevărat frumoasă, cu tradiții, cu multe etnii, cu multe comunități, la fel ca în Senegal unde sunt aproximativ 30 de etnii”.


Universitatea „Ștefan cel Mare” își consolidează parteneriatul cu Universitatea Cheikh Anta Diop din Dakar
Universitatea „Ștefan cel Mare” își consolidează parteneriatul cu Universitatea Cheikh Anta Diop din Dakar
Profesorii din Senegal alături de Sanda Maria Ardeleanu
Profesorii din Senegal alături de Sanda Maria Ardeleanu


Recomandări

Un tânăr din Straja este șef de promoție la Universitatea de Construcții București – Căi Ferate, Drumuri și Poduri

Un tânăr din Straja este șef de promoție la Universitatea de Construcții București – Căi Ferate, Drumuri și Poduri
Un tânăr din Straja este șef de promoție la Universitatea de Construcții București – Căi Ferate, Drumuri și Poduri

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională