40.850 de elevi suceveni care provin din familii nevoiașe vor beneficia de rechizite gratuite în anul școlar 2014-2015, prin intermediul unui program social demarat de Ministerul Educației Naționale (MEN).
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Suceava, rechizitele sunt deja predate unităților de învățământ din județ, iar, conform calendarului, până la data de 15 octombrie toți beneficiarii trebuie să intre în posesia pachetelor.
Beneficiarii ai acestui program social sunt elevii claselor primare și gimnaziale, însăastfel de facilități nu se acordă și liceenilor.
Fondurile necesare în vederea achiziționării și distribuirii acestor rechizite se asigură din bugetul alocat de Ministerul Educației Naționale, suma totală a rechizitelor acordată pentru județul nostru fiind de 1.103.170 de lei.
Sumele alocate pentru rechizite școlare sunt diferențiate în funcție de nivelul de învățământ, după cum urmează: 25 de lei pentru elevii învățământului primar și 30 de lei pentru elevii aparținând ciclului gimnazial.
Cei mai mulți beneficiari provin din Iași și Suceava
Rechizitele școlare sunt acordate pe baza unei cereri care a fost în prealabil formulată de reprezentantul legal al elevului. Aceste rechizite școlare se acordă în temeiul prevederilor legale elevilor care sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi și care fac parte din familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie 2014, este de maximum 50% din salariul de bază minim pe țară.
Conținutul pachetelor acordate elevilor variază în funcție de specificul claselor în care aceștia sunt înscriși. Spre exemplu, un pachet pentru clasa I conține două caiete de tip I, două caiete de tip II, un caiet special abecedar, un caiet special de matematică, două caiete de matematică, două caiete de desen, patru creioane, un stilou cu 24 de rezerve, creioane colorate, radieră, riglă, acuarele cu pensulă, ghiozdan, ascuțitoare, bețișoare și patru coperte pentru caiete. De cealaltă parte, un elev de clasa a VIII-a va primi patru caiete dictando, trei caiete de matematică, zece caiete studențești, creioane, pixuri, ascuțitoare și o pungă din plastic.
Ministerul Educației a anunțat că în anul școlar 2014-2015 vor primi rechizite gratuite, din partea statului, peste 680.000 de elevi care provin din medii defavorizate.
Cei mai mulți provin din județul Iași (47.145), urmat de județul Suceava.