După drama suceveanului găsit carbonizat în Belgia, în rulota patronului unui bâlci la care lucra, un alt tânăr din municipiul Suceava a dorit să-și mărturisească experiența avută tot la un astfel de patron și tot în acea țară, povestind cum a ajuns să lucreze la o familie de belgieni care l-au tratat pur și simplu ca pe un sclav.
Andrei a citit în Monitorul cumplita poveste a tânărului care și-a găsit sfârșitul în rulota cuprinsă de flăcări și faptul că patronul la care lucra le-a spus autorităților că mortul era un boschetar, care se aciuase în rulota lui, și nicidecum că tânărul mort (Gabriel Cătălin Gaftea) lucra pentru el. Revoltat de atitudinea belgianului, Andrei a dorit să împărtășească și altora cumplitele momente prin care a trecut atunci când a fost chemat de un prieten să lucreze în Belgia, pentru un salariu mult mai bun decât cel de acasă.
„În opinia lor, noi, românii, eram considerați primitivi”
Se întâmpla în luna mai a anului trecut. A ajuns într-o localitate din regiunea Flandra, acolo unde trebuia să lucreze la o familie de belgieni care aveau un bâlci.
Cu adresa în mână, a găsit în cele din urmă casa familiei respective, deși inițial stabiliseră un punct de întâlnire, unde trebuia să fie așteptat de o persoană cu mașina, dar șoferul îl lăsase la vreo cinci kilometri distanță.
Belgienii erau reci și i-au pus câteva întrebări seci despre vârstă și nume. „Imaginea era deplorabilă: o casă mizerabilă și veche, o curte plină de fier vechi, excremente de câini (aveau în jur de cinci câini de rase diferite și mărimi diferite), o mică bucată de pământ care era îngrădită și adăpostea câțiva ponei și un măgar, două tiruri și o rulotă în care urma să locuiesc pentru următoarele șase luni”, își începe povestea Andrei.
În rulota în care a fost cazat, nu funcționa încălzirea, nu curgea apă caldă, aragazul nu funcționa.
„Am întrebat când vor repara aragazul, căldura și dușul, iar răspunsul lor a fost sec: din moment ce în România nu am parte de asemenea «condiții», de ce am aceste pretenții. Am rămas pur și simplu șocat. Urma să aflu peste câtva timp că în opinia lor, noi, românii, eram considerați primitivi”, continuă suceveanul.
„Nu aveam voie să stau degeaba”
A primit o pilotă, să se învelească noaptea, și o farfurie de paste. „Să fii gata în 10 minute”, i-a spus una dintre fetele patronului într-o engleză stâlcită. L-au pus să sape o groapă în spatele curții, unde urma să fie îngropat un măgar care murise.
În primele zile a curățat toată curtea de fierul vechi adunat de-a lungul timpului și mai muncea prin garaj.
Situația s-a înrăutățit la scurt timp, după ce amicul care îl chemase în Belgia, și care lucra pentru fratele patronului bâlciului, și-a dat demisia tot din cauza certurilor și umilințelor la care era supus.
„Dacă la ora 8:30 nu eram treaz și nu eram văzut făcând treabă în curte, veneau și loveau cu picioarele ușa de la rulotă și urlau în gura mare să mă trezesc. Mi-au spus că ziua de muncă începe la 8:30 și se termină la cât vor ei. Obligațiile mele erau de a curăța cu o lopată fecalele câinilor din curte, de a face curat zilnic în garaj și când terminam toate astea trebuia să întreb pe cineva din familie ce mai este de făcut… Nu aveam voie să stau degeaba. Când se făcea ora 14:00-14:30, auzeam numele meu și trebuia să fiu îmbrăcat curat pentru bâlci”, scrie Andrei.
Era ziua întreagă în picioare: „Mereu țipau la mine să mă mișc mai repede”
Familia de belgieni avea trei locații cu mașinuțe de bâlci (bumper cars) și mai multe standuri cu jucării.
„Treaba mea era să parchez mașinuțele, dacă nu erau clienți, să le intrețin, și seara să le aranjez exact cum le-am găsit… Programul începea pe la 14:30 și se termina noaptea, în jurul orei 23:30-24:00. Urma să primesc săptămânal suma de 180 de euro și cazare inclusă. Mâncarea și restul necesităților mele trebuia să le suport eu, inclusiv spălatul hainelor în oraș, pentru că ei nu îmi dădeau voie să-mi spăl hainele în mașina lor”, susține Andrei.
O dată la câteva zile, bâlciul se muta în alt oraș, iar toată aparatura trebuie demontată și încărcată în camioane foarte repede.
„Și toate astea se întâmplau în două-trei ore cu ajutorul a câțiva oameni. Mereu țipau la mine să mă mișc mai repede, în contextul în care stăteam în picioare o zi întreagă și trebuia să încarc în camion bare de fier de peste 4 metri lungime și cu o greutate de minim 30 de kilograme”, își amintește suceveanul, povestind cum belgienii îl înjurau în flamandă, iar la un moment dat un chinez care a vrut să îl ajute a fost pălmuit de soția patronului.
„După ce încărcam camioanele cu aparatură, trebuiau încărcate și mașinuțele într-o remorcă specială cu mai multe niveluri… Și, ghici ce? Tot eu trebuia să le încarc și culmea e că toate 15 mașinuțele trebuiau puse într-o anumită poziție, pentru ca ușa respectivă să se închidă corect pentru a nu exista riscul să pice pe autostradă”, completează Andrei.
Condiții inumane
Când se muta bâlciul, ajungea acasă spre dimineață, însă belgienii îl atenționau că la ora 7.00 trebuie să fie în picioare, să meargă să instaleze toată aparatura și să pregătească mașinuțele până în ora 14.00.
„Eram nespălat și nu mâncasem decât din benzinării tot felul de porcării. Erau unele nopți când în rulotă era mai frig ca afara și trebuia să dorm cu două hanorace pe mine și două perechi de șosete. A doua zi, începea iadul: montatul în ploaie a unui bâlci imens până la ora 14:00 (incluzând curățat cu mopul, spălat treptele, mașinuțele tratate cu o chestie atât de nocivă și urât mirositoare încât îmi vine să vomit în timp ce scriu chestia asta… Uneori, trebuia să înmoi buretele într-o găleată plină de soluție și eu aveam pe mâini mai multe tăieturi deschise, tăieturi pe care le aveam de la barele de fier care îmi cădeau peste degete de fiecare dată când încercam să le așez pe suporturi. Odată, cumnatul patronului a scăpat o mașinuță și mi-a trecut fix peste mâna dreaptă. Țin minte și acum că am început să urlu și să înjur de durere, la care el mi-a explicat că nu-l interesează cât de mult și cât de tare mă lovesc, atâta timp cât mașinuțele lui rămân intacte”, rememorează Andrei coșmarul trăit în Belgia.
„Nu aveam zile libere, munceam șapte zile din șapte, mai mult de 12 ore pe zi, prin vânt și ploaie, fiind ud în permanență”
Era amenințat că dacă vreuna dintre mașini se strică sau are zgârieturi, va fi penalizat la bani.
„Nu aveam zile libere, munceam șapte zile din șapte, mai mult de 12 ore pe zi, prin vânt și ploaie, fiind ud în permanență, în timp ce ei stăteau în casele de bilete (casele de bilete erau niște remorci superluxoase… aveau băi și bucătării proprii, canapele, televizoare, frigidere”, mai povestește suceveanul, amintindu-și că dacă vreun client își pierdea un bun de valoare (de regulă telefoane) și nu sesiza în aceeași zi, belgienii le scoteau bateriile și cartelele și le ascundeau într-una dintre mașinile lor.
Deși casa și curtea în care trăiau erau mizerabile, mai spune Andrei, belgienii pe care îi slujea erau înstăriți. Aveau mai multe mașini scumpe parcate în fața locuinței și câteva tiruri pe care le foloseau ei sau le aveau închiriate.
„Nu aveam pauze de masă sau altceva. Trebuia să mănânc în timp ce montam bâlciul și dacă mă opream o secundă, sora patronului venea spre mine și țipa ceva în flamandă”, explică tânărul.
Patronului i s-a făcut milă la un moment dat de el și îl mai lăsa să-și tragă sufletul, însă nu se putea impune în fața mamei și surorii sale, care conduceau de fapt întreaga afacere: „Se purtau tot mai urât cu mine și munca devenea tot mai grea și mai obositoare. O dată pe săptămână puteam să lipsesc maxim o oră de acasă, să-mi cumpăr de mâncare. Zilnic, mama patronului intra în rulotă (când eram la bâlci) și îmi căuta prin lucruri, probabil pașaportul și buletinul”.
De la înjurături, la violențe. „Nu îmi plac românii”
De la vorbe urâte s-a ajuns și la violențe, iar într-una din acele zile, în urma unui accident la bâlci, când un copil care se dădea cu mașinuțele l-a lovit – își amintește Andrei -, sora patronului l-a lovit cu palma peste față. Abia atunci a reacționat, a prins-o de mână și i-a spus că dacă îl mai lovește, va recurge și el la violență.
Femeia nu a uitat incidentul, iar după câteva zile a venit în rulotă și i-a spus că îl dă afară și că e liber să plece în România. „Nu îmi plac românii”, a fost singurul argument pe care i l-a spus.
Un alt belgian, pe care îl cunoscuse la bâlci și care i-a povestit că a vizitat România în urmă cu mai mulți ani, l-a primit în casa sa în acea noapte. A mai rămas acolo încă două zile, după care s-a întors acasă, la Suceava, deși acel belgian s-a oferit să-i caute ceva de lucru.
Drama lui Gabriel Cătălin Gaftea, tânărul găsit carbonizat într-o rulotă
Doar câțiva dintre prietenii lui Andrei știu de experiența traumatizantă pe care a trăit-o în Belgia și a decis să o împărtășească, după ce a citit în Monitorul de Suceava drama lui Gabriel Cătălin Gaftea, tânărul în vârstă de 33 de ani, găsit carbonizat, în urmă cu aproape trei săptămâni, în rulota în care dormea și care a fost distrusă de flăcări, în Liege. Tatăl unei fetițe în vârstă de 5 ani, Gabriel era plecat în Belgia de aproape trei ani și lucra la un bâlci ambulant.
La primele ore ale zilei de marți, 9 septembrie, rulota în care dormea suceveanul a fost mistuită de un incendiu, iar tânărul nu a mai avut nici o șansă.
Amelia Roznovan, sora tânărului decedat, povestea pentru Monitorul că patronul pentru care lucra fratele ei, patron căruia îi aparținea acea rulotă, le-a declarat autorităților belgiene că nu îl cunoștea pe Gabriel și că acesta cel mai probabil era un boschetar care s-a aciuat în acea rulotă. Asta, deși cei doi au fotografii împreună, iar Gabriel postase pe o rețea de socializare chiar o fotografie din garajul acelui patron belgian.
Comunitatea românilor din Belgia nu a rămas indiferentă față de această drama și s-au făcut mai multe donații pentru ajutorarea familiei îndoliate de a repatria rămășițele tânărului, iar un avocat român stabilit în acea țară a demarat deja procedurile pentru tragerea la răspundere a patronului belgian la care lucra, la negru, Gabriel Cătălin Gaftea.
