Un individ dat în urmărire internațională a fost prins de polițiști, după un control în trafic în urma căruia a fost tras pe dreapta un microbuz în care se aflau mai multe persoane care se întorceau de la muncă din Italia.
Microbuzul respectiv a fost oprit de polițiști în noaptea de duminică spre luni, pe DC 70 A, pe raza localității Bosanci, iar printre pasageri se afla și un anume Mihai Stănescu, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Pașcani.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că cel în cauză era dat în urmărire generală și internațională din luna aprilie a anului trecut, după ce pe numele respectivului fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Mihai Stănescu a fost condamnat pe 16 aprilie 2013 la doi ani de închisoare, de către Judecătoria Pașcani, pentru infracțiuni la regimul circulației.
Bărbatul a fost reținut, încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, urmând să fie transferat la un penitenciar pentru a-și executa pedeapsa.