Echipele de inspectori de la Casa Asigurărilor de Sănătate Suceava au efectuat, în luna august, 19acțiuni tematice de control, dintre care zece au vizat medicii de familie, trei au fost la medicii specialiști din ambulatoriul de specialitate, una la un furnizor de servicii medicale paraclinice-radiologie și cinci acțiuni de control s-au efectuat la farmacii. Potrivit unui comunicat de presă remis ieri, verificările s-au finalizat cu sanționarea unui medic de familie cu diminuarea cu 5 la sută a valorii lunare “per capita” pentru nerespectarea programului de lucru declarat la CAS Suceava, iar pentru alți 8 medici de familie s-au aplicat măsuri de recuperare a sumelor reprezentând rețete prescrise fără respectarea protocolului de prescriere a medicamentelor, în valoare de 14.838,04 lei.
Din comunicatul CAS reiese că în perioada menționată s-a constatat că șase pensionari au beneficiat de rețete compensate cu 90% din prețul de referință, ca urmare a declarațiilor depuse la medicii de familie și a încadrării acestora în categoria „pensionari cu venituri numai din pensii mai mici de 700 lei pe lună”, deși în realitate aveau și alte surse de venit.
CAS a refuzat să plătească două concedii medicale și a amendat un doctor cu 5.000 de lei
Medicii de familie iau de bune declarațiile pe propria răspundere date de pensionari, însă CAS face verificări încrucișate cu Fiscul și așa a descoperit că bătrânii mai aveau și alte venituri decât pensia, prin urmare trebuie să plătească acum banii pe care i-au economisit când au luat medicamentele pe rețetă compensată.
„Compartimentul Juridic a transmis notificări asiguraților pentru recuperarea contravalorii de 40% din prețul medicamentelor de care au beneficiat nejustificat, în valoare de 1.283,17 lei”, se arată în comunicat.
În cazul pacienților care au primit de la doctorii lor rețete duble într-o lună, pentru compensarea medicamentelor cu 90 la sută, banii au fost imputați medicilor de familie. În această situație sunt trei medici de familie, cărora li s-au imputat 696 lei. De asemenea, inspectorii CAS au aplicat două măsuri de recuperare sume reprezentând contravaloarea rețetelor medicale offline neintroduse de medici în sistemul informatic, în valoare de 159,59 lei. Altă măsură recuperatorie a fost aplicată unui furnizor de medicamente, pentru introducerea eronată a datelor cuprinse în rețetele medicale prescrise of-line de medici, în valoare de 308,20 lei, precum și unui medic specialist din ambulatoriu, tot pentru rețete, în valoare de 1.003,35 lei. Un alt medic specialist a primit o amendă de 5.000 de lei pentru nerespectarea legislației la acordarea concediilor medicale, iar două concedii medicale au fost refuzate la plată.