Trei eleve ale Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava vor participa la Olimpiada Internațională de Lectură, competiție ce va avea loc în perioada 2-6 septembrie, la Constanța.
Este vorba despre Anastasia Gavrilovici, îndrumată de prof. Ileana Boteanu, Adela Cășuneanu, coordonată de prof. Gheorghe Cîrstian, și Iasmina Răceanu, pregătită de prof. Gabriela Ilisei.
Elevele vor susține o probă scrisă de trei ore, care cuprinde trei subiecte: primul subiect vizează capacitatea de înțelegere și interpretare a unui text ficțional, al doilea subiect vizează capacitatea de înțelegere a unui text nonficțional, iar al treilea vizează capacitatea de înțelegere și interpretare a unui text multimodal.
Olimpiada Internațională de Lectură substituie, din acest an, Olimpiada internațională de limbă, literatură și spiritualitate românească și se adresează elevilor din clasele VII-XII din România și din țările unde sunt școli cu predare în limba română.
Potrivit organizatorilor, competiția „valorifică experiența de lectură a elevului și achizițiile culturale raportate la identitatea sa lingvistică și culturală. Olimpiada se adresează tuturor elevilor capabili să folosească lectura în vederea dezvoltării personale. Obiectivul vizează încurajarea abordării de către elevi a lecturii ca abilitate de viață, prin intermediul textului ficțional, nonficțional și multimodal. Concurenților li se evaluează competențele de lectură, constând în înțelegerea textelor ficționale, nonficționale și multimodale, capacitatea de a reflecta asupra acestora și de a le raporta la literatura/cultura română, de a formula opinii, argumente și interpretări proprii în scris”.