Directorul tehnic al Primăriei din Rădăuți, Igo Kofler, a fost amendat cu 5.000 de lei (50 de milioane de lei vechi) pentru lucrările ilegale de amenajare a unei zone pietonale pe str. Piața Unirii din centrul acestui municipiu. Sancțiunea a fost aplicată de Inspectoratul Județean în Construcții Suceava în urma unui control pe care inspectorii acestei instituții l-au efectuat ieri în Rădăuți, împreună cu specialiști ai Prefecturii, cu privire la realizarea lucrărilor de amenajare a respectivei zone pietonale.
Potrivit prefectului Florin Sinescu, în urma controlului s-a constatat că autorizația de construire nr. 540/19.08.2014 pentru această investiție a fost întocmită fără ca acest document să conțină și actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului conform obligațiilor în legea de autorizare a executării lucrărilor de construcții. În aceste condiții, el a arătat că directorul tehnic al Primăriei municipiului Rădăuți a fost amendat, iar lucrările pentru amenajarea zonei pietonale au fost suspendate până la intrarea în legalitate, decizii care au fost aduse la cunoștința constructorului și a primăriei.
Pe de altă parte, prefectul Florin Sinescu a formulat o acțiune în instanță împotriva Consiliului Local din Rădăuți, solicitându-se constatarea ilegalității Hotărârii nr. 76 din 19 iunie 2014 privind aprobarea restricționării traficului auto pe durata executării lucrărilor de „Amenajare zonă pietonală strada Piața Unirii, municipiul Rădăuți, județul Suceava”. „Motivul apreciat ca nelegal privind actul administrativ contestat este acela că nu a fost adoptată o hotărâre de consiliu local privind modificarea destinației domeniului public respectiv din stradă cu acces auto și pietonal care este destinația ei actuală, în stradă cu acces doar pietonal, care reprezintă destinația dorită după finalizarea lucrărilor”, a spus Sinescu, care a mai adăugat că „un alt aspect este acela că avizul Inspectoratului Județean de Poliție privind restricționarea circulației a fost valabil până la 30 iunie 2014, iar ulterior a fost eliberat un nou aviz, care însă nu a făcut obiectul unei alte hotărâri de consiliu local”.
El a explicat că în acest caz nu este vorba de un aviz de restricționare a circulației, care în general are un caracter temporar, ci de închiderea permanentă a circulației auto, prin schimbarea destinației doar pentru acces pietonal.
Prefectul Florin Sinescu a arătat că deși a solicitat Consiliului Local al municipiului Rădăuți comunicarea hotărârii de modificare a destinației domeniului public, deliberativul local nu a dat curs cererii. El a mai spus că efectuarea unor lucrări de „amenajare zonă pietonală” în lipsa unui act administrativ de modificare destinație domeniu public, adoptat de consiliul local care administrează bunurile proprietatea publică a localității, nu are suport legal.
Reamintim că primăria din Rădăuți a emis ordinul de începere a lucrărilor de amenajare a unei zone pietonale pe str. Piața Unirii în data de 12 august 2014, în condițiile în care autorizația de construire era expirată din luna aprilie a acestui an. Până la remedierea tuturor problemelor de legalitate pe care comisia de control le-a constatat în Rădăuți, locuitorii acestui municipiu vor trebui să suporte și să treacă zilnic prin centrul orașului printr-un adevărat șantier, de care momentan nu se știe când vor scăpa.