Două în câteva ore

Accidente pe timp de noapte, cu mașini intrate în căruțe



Într-un interval de câteva ore, în noaptea de vineri spre sâmbătă, s-au înregistrat două accidente rutiere pe drumurile din județ, cu mașini intrate în coliziune față-spate cu atelaje hipo, informează Inspectoratul de Poliție Județean Suceava,
Primul accident s-a înregistrat în jurul orei 21.30, pe DN 17A, în interiorul comunei Sucevița, când un tânăr de 19 ani, din Marginea, care se afla la volanul unui autoturism, a intrat într-o căruță încărcată cu lemn, care circula în aceeași direcție de mers.
În urma impactului, o minoră în vârstă de 15 ani, din Marginea, pasageră în autoturism, a fost rănită ușor.
Cel de-al doilea eveniment rutier s-a petrecut în aceeași noapte, în jurul orei 1.00, pe DN 2 E, în interiorul comunei Rădășeni.
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Valea Moldovei, conducea o autoutilitară, iar la un moment dat s-a trezit brusc în față cu un atelaj hipo nesemnalizat.
În urma impactului, căruțașul, un tânăr de 33 de ani, din comuna Slatina, a fost rănit grav.
Pus să sufle în alcoolest, șoferul autoutilitarei a fost găsit cu o alcoolemie de 0,28 la mie, fiind dus la spital, pentru recoltare de probe biologice.



Recomandări

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său