Neatenție gravă

Nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată și a fost izbit de tren

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a ajuns la Spitalul Județean Suceava, în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost lovit de locomotiva unui tren, în timp ce traversa liniile de cale ferată.
Accidentul s-a petrecut joi seară, în jurul orei 23.00, între stațiile Prisaca Dornei și Câmpulung Moldovenesc Est.
Mecanicul locomotivei trenului Iași -Timișoara Nord a anunțat poliția, spunând că văzut cum a acroșat cu partea lateral stânga a locomotivei un bărbat, victima fiind aruncată în afara gabaritului.
La fața locului a ajuns un echipaj de poliție de la Transporturi Feroviare, care a constatat că cele sesizate se confirmă, victima fiind găsită la câțiva metri de liniile de cale ferată.
Suferise mai multe leziuni, dintre care cea mai gravă o fractură la șold. Victima, un bărbat din comuna Frumosu, a fost transportată la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, iar de aici la Spitalul Județean Suceava.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Contract semnat, inclusiv pentru execuția electrificării căii ferate de la Dărmănești și până la frontiera cu Ucraina

Perspective reale pentru electrificarea liniei care leagă România de Ucraina, prin județul nostru
Perspective reale pentru electrificarea liniei care leagă România de Ucraina, prin județul nostru