Individul prins în noaptea de miercuri spre joi la scurt timp după a escaladat balconul de la parterul unui bloc din zona centrală a municipiului Suceava și a furat mai multe bunuri (prejudiciu estimat la 700 de lei) dintr-un apartament, în timp ce proprietarii dormeau, a fost arestat preventiv de Judecătoria Suceava.
Respectivu, Dragoș Lungu, în vârstă de 20 de ani, din județul Iași, mai are cel puțin două furturi comise pe raza municipiului Suceava, susțin polițiștii, una dintre fapte fiind tot un furt din locuință, prin escaladarea balconului de la parterul unui bloc. Fapta respectivă nu fusese reclamată la poliție de către păgubiți, însă suspectul le-a povestit judiciariștilor cum de pe balcon a intrat în apartamentul respectivilor și a furat un telefon mobil și o pereche de ochelari de soare.
Dragoș Lungu, arată polițiștii, ar fi și autorul furtului comis dintr-un cabinet medical, în urmă cu câteva zile, când a furat un laptop cu tot cu încărcător și geantă.
„În baza probatoriului administrat, suspectul a fost prezentat Judecătoriei Suceava, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a tânărului de 20 de ani”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.