Nu mai puțin de 60 de jandarmi au fost înaintați ieri în grad, la îndeplinirea termenului, au anunțat reprezentanții instituției.
Ceremonia militară a avut loc la reședința Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, dar și la sediile subunităților din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni.
Cadrele au fost avansate în grad de colonel (un ofițer), de locotenent-colonel (un ofițer), de căpitan (trei ofițeri), de plutonier adjutant șef (7 subofițeri), de plutonier adjutant (15 subofițeri), de plutonier major (20 de subofițeri), de plutonier (13 subofițeri).
La sediul IJJ Suceava, festivitatea a debutat cu prezentarea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne pentru înaintarea în grad a ofițerilor și a Ordinului Inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava pentru înaintarea în grad a subofițerilor, după care conducerea inspectoratului a înmânat cadrelor noile grade.
După oficierea unei slujbe religioase de către preotul militar și felicitarea ofițerilor și subofițerilor, activitatea s-a finalizat cu intonarea Imnului Național al României.