Intervenție pompieri

Casă distrusă de flăcări în miez de noapte



O casă din localitatea Ciumulești, comuna Vadu Moldovei, a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de joi spre vineri.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, incendiul a fost anunțat aproape de miezul nopții, la fața locului fiind trimiși pompierii din Fălticeni, împreună cu voluntarii Serviciului pentru situații de urgență al primăriei din Vadu Moldovei.
La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră mare parte din casă, incendiul fiind lichidat în jurul orei 1.15.
Potrivit reprezentanților ISU Suceava, incendiul a izbucnit de la scânteile provenite din coșul de fum deteriorat.



Recomandări