Unul dintre avocații pe care i-a avut Fundația Umanitară Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina, în procesul de revendicare a 192.000 ha de pădure, este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declarații, pluritate de infracțiuni și sustragere de sub sechestru.
Dosarul care îl vizează pe avocatul Daniel Dumitru Ionașcu a fost inițial la DNA, dar după doi ani, în luna aprilie a acestui an, această instituție a decis clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, disjungerea cauzei și declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Conform DNA, Parchetul este instituția care ar trebui să efectueze cercetarea sub aspectul comiterii de către Daniel Dumitru Ionașcu a infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declarații, pluritate de infracțiuni și sustragere de sub sechestru.
Cercetarea în acest caz a plecat de la o plângere penală la DNA formulată în 26 martie 2012 de Prefectura Suceava împotriva avocatului Ionașcu. Fostul prefect Sorin Arcadie Popescu a reclamat la DNA, la acea vreme, că avocatul Ionașcu a formulat pentru o anume Floarea Popa din București mai multe acțiuni la judecătoriile din Gura Humorului, Vatra Dornei, Rădăuți și Suceava. Toate aceste acțiuni aveau ca obiect plângerea contravențională în contradictoriu cu Inspectoratul Județean de Poliție Suceava.
Altfel spus, în numele acestei femei, avocatul contesta la patru instanțe din județul Suceava un proces verbal de contravenție la regulile de circulație rutieră. Ulterior, la un termen de judecată, la dosarul cauzei, avocatul Ionașcu, de data aceasta în calitate de reprezentant al Fundației Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina, făcea cerere pentru modificarea obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul dispunerii rectificării intabulării în Cartea Funciară a statului român și înscrierea Fondului Bisericesc.
Un singur proces verbal de amendă a fost contestat la patru judecătorii diferite
Pe scurt, la termenul la care ar fi trebuit să se judece amenda de circulație pe numele Floarea Popa, pe rol ar fi fost pusă cererea de radiere a statului, din Cartea Funciară, ca proprietar de păduri și intabularea fundației. Judecătoria din Gura Humorului a amânat cauza, Vatra Dornei a admis solicitarea, în dosarele 2597/237/2011, respectiv 2160/334/2011, Judecătoria Rădăuți a respins, iar Judecătoria Suceava a invocat excepția de inadmisibilitate, dând de asemenea respingere.
Toate cele patru cereri formulate de Floarea Popa au fost trimise de la același număr de fax, număr de la care au fost transmise și cererile de chemare în judecată modificate.
Prefectura a apreciat în anul 2012 că DNA este competent material să efectueze cercetarea penală în cauză, dat fiind prejudiciul material adus statului român, de peste un milion de euro, care s-ar fi produs prin admiterea cererilor de rectificare tabulară formulate deoarece înscrisurile puteau fi folosite în dosarul care are ca obiect revendicarea celor 192.000 de hectare de pădure, de către Fundația Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina. Totodată, în memoriul depus de prefectură, se arată că în data de 19 aprilie 2012 judecătoriile Gura Humorului și Vatra Dornei au admis cererile având ca obiect rectificare carte funciară, deci „ar exista indicii în sensul comiterii, de magistrații care au dispus soluțiile, de infracțiuni de corupție”.
Dosarul a stat doi ani la DNA până la declinarea competenței către Parchet
După doi ani, în aprilie 2014, DNA a considerat că nu există indicii în sensul comiterii unei infracțiuni de înșelătorie în formă consumată, deci ancheta nu este de competența sa. Menționează însă că din acte rezultă că nu există o persoană Floarea Popa cu domiciliul menționat în acțiunile de contestare a amenzii de circulație și că seria și numărul procesului verbal de sancționare contravențională indicate în plângerile avocatului de la judecătoriile din județ nu figurează în evidențe ca fiind repartizate la IPJ Suceava. De asemenea, IPJ Suceava a comunicat că în evidența abaterilor la regimul circulației nu figurează procesul verbal de contravenție contestat la cele patru instanțe și nici Floarea Popa, că ar fi avut vreo problemă pe linie de circulație rutieră.
Nici una dintre aceste fapte nu sunt, însă, de competența DNA. În ceea ce privește prejudiciul de peste un milion de euro, acesta este potențial, și nu produs efectiv. Cât despre magistrații dorneni și cei din Gura Humorului, DNA apreciază că nu sunt indicii certe care să susțină infracțiunea de corupție.
Avocatul Ionașcu: „Un dosar împotriva mea?!”
Contactat ieri, avocatul Daniel Ionașcu ne-a declarat că nu știe că ar exista un dosar penal împotriva lui și că, și dacă faptele prezentate ar fi reale, nu ar fi vorba despre înșelăciune sau fals. „Un dosar împotriva mea?! În ce constă înșelăciunea? Vechiul cod penal îmi permitea schimbarea obiectului, dar habar nu am despre ce vorbiți. Chiar vorbiți serios sau este o glumă? Există un dosar împotriva mea? Cine a făcut asta ori își bate joc de mine, ori este rău intenționat”, a mai spus Ionașcu.
În ceea ce o privește pe Floarea Popa, despre care au apărut zvonuri că ar fi fost o angajată a cabinetului de avocatură al lui Daniel Ionașcu, avocatul ne-a declarat că nu este adevărat: „Nu lucrează pentru mine, nici vorbă. Nu am nici o treabă cu asta”. Precizăm că Fundația Fondul Bisericesc din Bucovina a renunțat, în urmă cu mai mult timp, la serviciile avocatului Daniel Ionașcu.
Instanță
Fost avocat în procesul revendicării pădurilor de către Biserica din Bucovina, cercetat de Parchet pentru fals
