Necesitate

Campanie de combatere a căpușelor de pe spațiile verzi din municipiul Suceava



Municipalitatea suceveană se pregătește să efectueze o amplă campanie de dezinsecție a spațiilor verzi din oraș, în special a parcurilor și locurilor de joacă, principalele insecte contra cărora se va acționa fiind căpușele.
Măsura este determinată de existența unui număr tot mai mare de cazuri de suceveni mușcați de căpușe, ajunși la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Conform directorului adjunct medical Tiberius Brădățan, din luna mai și până în prezent, la Unitatea de Primire a Urgențelor s-au prezentat 420 de suceveni care au solicitat intervenția cadrelor medicale, ca urmare a mușcăturilor de căpușe.
Dintre aceștia, 218 pacienți sunt bărbați și 202 femei, marea majoritate locuind în mediul urban.
„Intenționam de mai demult să facem această campanie de dezinsecție, dar condițiile meteo nefavorabile nu au permis efectuarea acestor operațiuni. Imediat ce va trece această perioadă ploioasă vom acționa în toate parcurile municipiului, la toate spațiile de joacă și în zona de agrement de la baza Parcului Șipote”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Campania de stropire cu substanțe insecticide trebuie precedată de acțiuni de igienizare și toaletare a spațiilor verzi.
Principalul risc în cazul mușcăturilor de căpușe îl reprezintă contactarea bolii Lyme.
Printre simptomele bolii se numără înroșirea locului mușcăturii, dureri musculare, transpirații, nas înfundat. Boala Lyme este o afecțiune infecțioasă gravă care afectează sistemul nervos și presupune un tratament complex care poate dura și câțiva ani, dacă nu este depistată la timp. Aceasta este cunoscută și sub numele de “boala cu o mie de fețe”, fiind greu de depistat și trebuind tratată din faze incipiente pentru a putea fi ținută sub control.
Totuși, doar o mică parte dintre sucevenii care au fost mușcați de căpușe au fost infectați cu boala Lyme, conform analizelor efectuate.



Recomandări

Aproape 400 de oameni mușcați de căpușe s-au prezentat la Unitatea de Primire a Urgențelor Suceava, în acest sezon

Aproape 400 de oameni mușcați de căpușe s-au prezentat la Unitatea de Primire a Urgențelor Suceava, în acest sezon
Aproape 400 de oameni mușcați de căpușe s-au prezentat la Unitatea de Primire a Urgențelor Suceava, în acest sezon