Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava trag un nou semnal de alarmă cu privire la numărul mare de furturi comise din casele în construcție de pe raza județului.
Nu mai departe de acum două zile, un bărbat din comuna Sadova a reclamat că în perioada 28 iunie-14 iulie a.c., din casa pe o are în construcție s-au furat mai multe scule electrice (o bormașină, două flexuri și o drujbă).
Tot luni, la poliție a fost reclamată o astfel de faptă și la Vama. Păgubitul, un tânăr în vârstă de 24 de ani, le-a spus polițiștilor că în intervalul 12-14 iulie, persoane necunoscute au pătruns în interiorul unei anexe a casei sale, aflată în construcție, și au furat mai multe scule.
„În ambele cauze s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuț Epureanu. Acesta a atras atenția cu privire la modul de asigurare a caselor aflate în construcție, explicând că este absolut necesar ca acestea să fie împrejmuite cu gard și să fie prevăzute cu sisteme de închidere.
„Polițiștii vă sfătuiesc să nu depozitați bunuri de valoare în casele aflate în construcție și în casele nelocuite (mobilier, bunuri electronice, bijuterii). De asemenea, posesorilor unor astfel de case le recomandăm să își monteze sisteme de alarmare și antiefracție”, a transmis subcomisarul Ionuț Epureanu.
Furt după furt
Hoții, primii „musafiri” ai caselor în construcție din județ
