Cercetat în dosarul dispariției misterioase a fostei soții și a două dintre surorile acesteia, dar arestat preventiv pentru o presupusă tentativă de omor comisă în urmă cu 14 ani și închis la Penitenciarul Botoșani, rădăuțeanul Vasile Lavric (56 de ani) a intrat de ieri în greva foamei.
Decizia deținutului a fost confirmată și de reprezentanții unității de detenție, prin vocea purtătorului de cuvânt, agentul Anna-Maria Rotariu. Așa cum cer procedurile în astfel de cazuri, Lavric a făcut o cerere prin care a precizat motivele care l-au determinat să recurgă la acest gest extrem, justificarea rădăuțeanului fiind aceea că este nevinovat și că a fost închis pe baza unor acuzații false.
Anna-Maria Rotariu a explicat că abia după refuzul a trei mese consecutiv se consideră că deținutul a intrat în greva foamei, iar din acel moment urmează o serie de proceduri specifice. Directorul penitenciarului stă de vorbă cu persoana în cauză și înștiințează judecătorul de supraveghere a privării de libertate, după care se iau măsuri ca deținutul să fie cazat în infirmeria unității de detenție, fiind zilnic examinat clinic de către medicul închisorii.
„Din momentul înștiințării judecătorului de supraveghere a privării de libertate, se consideră că persoana privată de libertate se află în refuz de hrană, acesta având obligația de a asculta și soluționa aspectele sesizate. Dacă persoana privată de libertate dorește să își mențină forma de protest, administrația penitenciarului are obligația de a transfera temporar persoana aflată în refuz de hrană într-o instituție medicală din rețeaua medicală a Ministerului Sănătății și de a înștiința familia persoanei condamnate sau o persoană apropiată acesteia, în cazul în care persoanei condamnate îi este afectată în mod grav sănătatea ori integritatea corporală din cauza refuzului de a se alimenta”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Botoșani.
Disparițiile de la Rădăuți: „Elodia x 3”
Vasile Lavric a fost arestat preventiv la mijlocul lunii aprilie a acestui an de către Tribunalul București, după ce o armată întreagă de polițiști și procurori au descins la Rădăuți și au percheziționat casa suspectului, precum și gospodăria părinților acestuia, unde au făcut și mai multe săpături. Au fost găsite mai multe fragmente osoase, iar toată lumea se aștepta ca acestea să fie probele care să rezolve disparițiile misterioase ale surorilor Iordache: Iuliana Iordache (dispărută din 1995, când fata avea 16 ani), Nicoleta Lavric (fostă Iordache, dispărută în aprilie 2005, la 31 de ani, la câteva zile după ce a cerut în instanță divorțul de Vasile Lavric) și Ramona Iordache (18 ani la data dispariției; nu a mai fost văzută din iunie 2005).
Cu Nicoleta și Ramona, Vasile Lavric are câte un copil, cu prima din căsătoria dintre ei, iar cu cea de-a doua în urma unei relații extraconjugale a mecanicului auto cu cumnata sa (care avea 13 ani când a născut).
Cert e că cele trei surori au intrat parcă în pământ. Dispariția acestora a fost cercetată și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, principalul suspect fiind același Vasile Lavric. În septembrie 2006, însă, din lipsă de probe, dosarul a fost închis.
Spre sfârșitul anului trecut, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar pe 14 aprilie a.c., la Rădăuți, au avut loc perchezițiile în urma cărora s-au găsit acele fragment osoase.
Lavric a fost dus la audieri la București, iar a doua zi a fost arestat preventiv. Nu pentru dispariția surorilor Iordache, ci pentru o presupusă tentativă de omor comisă acum 14 ani, victima fiind Nicoleta Lavric, cea care atunci, în 2000, îi era soție și care a trăit în continuare alături de mecanicul auto, până în aprilie 2005, când a băgat divorț, după câteva zile dispărând fără urmă.
Între timp, apare, la mai toate televiziunile centrale, informația că acele fragmente osoase găsite în curtea părinților lui Lavric nu sunt de om, ci de animal.
La o săptămână de la primele percheziții, anchetatorii s-au întors la Rădăuți și au reluat săpăturile în curtea părinților lui Vasile Lavric, închis între timp în arestul Poliției Capitalei.
Și de această dată au găsit mai multe fragmente osoase, însă – culmea – și acestea tot de proveniență animală.
Vasile Lavric: „Sunt nevinovat și voi demonstra asta”
Vasile Lavric a fost trimis în judecată în urmă cu aproape o lună, iar din arestul Poliției Capitalei a fost transferat, după confirmarea și prelungirea măsurii de arestare preventivă, la Penitenciarul Botoșani, dosarul tentativei de omor ajungând pe rolul Tribunalului Suceava.
„Sunt nevinovat și voi demonstra asta. E făcătura soacrei mele, care de ani de zile îmi vrea numai răul. Ea a ascuns fetele și știe unde sunt. Am s-o dau în judecată pentru asta și va plăti”, declara Lavric la intrarea în sediul Palatului de Justiție.
Procurorii susțin însă contrariul: pe 2 noiembrie 2000, “inculpatul Lavric Vasile i-a aplicat cu un ciocan, în mod repetat, lovituri la nivelul capului soției sale”.
Într-o scrisoare trimisă zilele trecute redacției Monitorului de Suceava, Vasile Lavric explică ce s-a întâmplat de fapt acum 14 ani, în ziua în care procurorii susțin că ar fi încercat să-și omoare soția: „Venind de la o petrecere, soția mea, fiind amețită de alcool, m-a împins cu un scaun, trântindu-se cu capul de marginea sobei”
Vasile Lavric susține că e nevinovat, iar până la o sentință definitivă nimeni nu îl poate contrazice.
Cert e că mecanicul auto de la Rădăuți nu a fost pus sub acuzare până în prezent pentru dispariția fostei sale soții și a două dintre surorile acesteia. De altfel, chiar în dosarul disparițiilor misterioase (distinct de cel al tentativei de omor), anchetatorii fac referire doar la surorile dispărute în 2005 (Nicoleta și Ramona), cea de-a treia (Iuliana) „dispărând” chiar și din actele procurorilor.
Cât despre tentativa de omor, rămâne de văzut dacă se va stabili vinovăția lui Vasile Lavric, atâta vreme cât anchetatorii și-au construit dosarul pe seama unor documente medicale și a unei declarații a victimei din cererea de divorț din 2005, cerere în care a amintit de acel episod din noiembrie 2000: „mi-a dat cu ciocanul în cap lovindu-mă grav, dar la insistențele lui nu am depus plângere…”.
Închis la Botoșani
Vasile Lavric, rădăuțeanul acuzat de dispariția celor trei surori Iordache, a început greva foamei în penitenciar
