Bani irosiți

Aparate de sterilizare complet inutile, achiziționate cu bani europeni pentru Ambulatoriul Spitalului de Urgență Suceava

Etuvele din cabinetele Ambulatoriului de la spital nu au fost folosite niciodată.
Etuvele din cabinetele Ambulatoriului de la spital nu au fost folosite niciodată.

Zece cabinete din Ambulatoriul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava sunt dotate cu aparate de sterilizare care sunt folosite pe post de mobilier. Este vorba despre etuvele din cabinetele specializărilor chirurgicale, achiziționate în anul 2011 cu suma de 12.975 de euro, în cadrul proiectului de modernizare, dezvoltare și echipare a ambulatoriului de specialitate la spital, finanțat cu bani europeni.
Problema este că aceste etuve, destinate sterilizării instrumentarului metalic, nu numai că nu au funcționat nici măcar o zi, dar au și etichete „Scos din uz”. Aparatele nu sunt folosite, pe de o parte deoarece spitalul dispune de o secție de sterilizare performantă, iar pe de altă parte pentru că acestea pot steriliza doar instrumentarul metalic, nu și celelalte materiale necesare activității medicale (comprese, câmpuri operatorii etc.). Mai mult, atât unul dintre medicii chirurgi din ambulatoriu, cât și asistenta-șefă a compartimentelor de chirurgie, Mărioara Croitor, ne-au declarat, ieri, că etuvele nu au fost pe lista de solicitări transmisă de secții și că le-au primit la cabinete fără să le ceară.
„Nu a existat rea-intenție”
După ce am solicitat informații despre acest subiect de la conducerea spitalului, în urma consultării dosarelor de licitații directorul medical Tiberius Brădățan ne-a declarat că referate de necesitate pentru etuve există, din partea unor șefi de secții medici chirurgi. Doi dintre doctorii chirurgi care erau șefi de secție la acea vreme și de la care apar referate pentru etuve nu mai lucrează în spital pentru a da explicații suplimentare, însă un al treilea chirurg i-a confirmat directorului medical Brădățan că a cerut acest aparat pentru ambulatoriu, în perioada 2007-2008, când s-au întocmit referatele pentru proiect. „Nu a existat rea-intenție. Cine a comandat la vremea respectivă a avut în vedere o dotare de cabinet individual, unde etuva este necesară. Nu poți acuza medicul că a cerut”, a spus dr. Brădățan.
Echipamentele și aparatele au venit însă abia în 2011, când spitalul avea deja o stație centrală de sterilizare performantă. Tot în 2011, Serviciul de Prevenire și Combatere a Infecțiilor Nosocomiale a recomandat, cu ocazia acreditării spitalului, ca sterilizarea să se facă unitar pentru ca procesul să poată fi controlat și urmărit traseul instrumentarului, în cazul apariției unor infecții. Astfel, etuvele nu mai aveau chiar nici un rost, nici măcar de imagine.
Etuvele pe post de noptiere trebuie să rămână obligatoriu la spital cinci ani
Cu toate acestea, fiind achiziționate cu finanțare europeană, până în 2016 spitalul nu poate renunța la etuve în favoarea altor ambulatorii de spital sau cabinete, unde la acest moment ar putea fi utile. O comisie care verifică proiectele finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional 2007-2013 inventariază anual aparatele și echipamentele cumpărate în ambulatoriu. „Dacă nu le găsesc, ni le impută”, a spus dr. Brădățan. Peste cinci ani, dacă vor putea să le paseze unei alte unități medicale, etuvele vor avea nevoie de o revizie și abia după aceea vor putea fi utilizate. Vor fi nou-nouțe, dar depășite moral.
Atât doctorul Brădățan, cât și managerul spitalului, Vasile Rîmbu, susțin că situații de acest gen vor putea fi evitate pe viitor deoarece de la sfârșitul anului trecut spitalul a angajat un inginer care se ocupă de tot ceea ce înseamnă aparatura medicală. „Când vine un referat de necesitate de pe secție inginerul discută cu medicul, vede ce are nevoie și caută cea mai bună variantă. Medicul nu este specialist în echipamente medicale”, a spus directorul medical.
În plus, managerul Rîmbu a amintit și perioadele lungi între momentul întocmirii unui necesar și achiziția efectivă prin licitație: „În cazul despre care vorbim au trecut patru ani de la comandă până la finalizarea licitației. Tehnica evoluează. La momentul când s-a făcut lista nu erau în spital nici circuitele de acum, nici capacitatea actuală de sterilizare. Poate medicii au considerat atunci etuvele necesare”, a precizat Rîmbu, care a mai afirmat că în următoarele zile va solicita cercetarea în arhivă a tuturor documentelor care au stat la baza licitațiilor pentru dotarea ambulatoriului.
El recunoaște că s-ar fi putut cumpăra altceva util spitalului nu numai cu acești bani, ci și cu cei cheltuiți pentru un endoscop chinezesc de proastă calitate, dar crede că nu a existat rea-voință din partea cuiva, ci mai curând nepricepere. Iar funcționara care s-a ocupat cu pregătirea licitațiilor împreună cu Consiliul Județean, autoritatea care a contractat acest proiect, nu mai lucrează demult la spital.

Etuvele din cabinetele Ambulatoriului de la spital nu au fost folosite niciodată.
Etuvele din cabinetele Ambulatoriului de la spital nu au fost folosite niciodată.
Aparatele au primit eticheta „Scos din uz”

Recomandări

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Șoldan anunță că încă două secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Suceava au devenit secții clinice universitare

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian

Noile doctorițe de la Oncologia Spitalului Clinic din Suceava sunt dr. Alexandra Pușcașu, dr. Diana Lavinia Pricope și dr. Andreea Obreja

Noile doctorițe de la Oncologia Spitalului Clinic din Suceava sunt dr. Alexandra Pușcașu, dr. Diana Lavinia Pricope și dr. Andreea Obreja