Încă o victimă

Bătrână prădată de bijuterii de o femeie care îi oferea gratis produse de curățenie



Încă o bătrână a căzut victimă așa-zișilor comercianți ambulanți care, sub pretextul oferirii unor produse promoționale, intră în locuințele sucevenilor și caută să fure bani, bijuterii ori alte bunuri de valoare.
De data aceasta, păgubita a fost o bătrână în vârstă 91 de ani, din municipiul Suceava, care a făcut plângere la poliție în urmă cu două zile.
Fapta totuși, povestește victima, Alexandrina S., s-a petrecut tocmai pe 4 iunie a.c. În acea zi, în jurul prânzului, s-a trezit la ușă cu o femeie necunoscută, de circa 35-40 de ani, care i-a spus că este reprezentanta unei firme din Italia și vrea să-i prezinte mai multe produse de curățenie, o parte din produse urmând să i le ofere gratuit.
Bătrâna a acceptat să o primească în locuință, iar după ce cele două au intrat în bucătărie, necunoscuta a închis ușa care făcea legătura cu holul de la intrare, ușa apartamentului rămânând neasigurată.
Prezentarea produselor a durat aproximativ 10 minute, după care femeia necunoscută a plecat din locuința bătrânei. Aceasta din urmă a constatat abia a doua zi că din dulapul din dormitor i-au dispărut mai multe bijuterii din aur, valoarea totală a prejudiciului fiind estimată la 3.500 de lei.
Cu această ocazie, polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la măsurile preventive pe care cetățenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordați de persoane necunoscute care solicită să le vândă anumite bunuri.
„Recomandăm cetățenilor să nu dea curs unor astfel de oferte care, de cele mai multe ori, sunt doar un pretext de a pătrunde în locuințe și a sustrage bunuri. De asemenea, nu lăsați să intre în locuința dumneavoastră persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societățile de gaz, energie electrică, fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile. În cazul în care aveți suspiciuni cu privire la faptul că sunteți înșelați, apelați la numărul unic de urgență 112 sau sesizați cea mai apropiată unitate de poliție”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.



Recomandări

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii
Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului

Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii

Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii
Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii