Premiu

Elevă din județ, câștigătoare a unui concurs național privind protecția consumatorilor

Echipa regiunii NE a fost coordonată de inspectorul școlar sucevean, Tatiana Vîntur
Echipa regiunii NE a fost coordonată de inspectorul școlar sucevean, Tatiana Vîntur

88 de elevi de liceu și peste o sută de elevi din clasele primare și gimnaziale au participat la etapa națională a Concursului “Alege! Este dreptul tău”, competiție care s-a desfășurat în perioada 23-27 iunie, în Tabăra ”Delfinul” Năvodari, având ca tematică domeniul protecției consumatorilor.
Județul Suceava a fost reprezentat de elevele Carolina Ursu – Colegiul de Industrie Alimentară Suceava și Ana Maria Ianoș – Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului, la secțiunea liceu. Carolina Ursu s-a clasat pe prima poziție a clasamentului individual.
Potrivit insp. Tatiana Vîntur, inspector pentru educație permanentă, coordonatorul echipei din regiunea NE, „la secțiunea individuală, elevii din regiunea NE au dominat competiția, în primii cinci clasându-se patru elevi din județele Suceava, Iași și Vaslui, iar în primii 20 de concurenți situându-se opt elevi din județele regiunii Nord Est”.
Aceasta a mai menționat că probele de concurs la etapa națională au constat în testarea cunoștințelor din domeniul protecției consumatorilor (test grilă), primii 20 de elevi calificându-se la proba de eseu cu tema ”Practici comerciale incorecte”.
Tatiana Vîntur a mai transmis felicitări elevilor și profesorilor îndrumători – prof. Cristina Lăcrămioara Lupan (Colegiul de Industrie Alimentară Suceava), prof. Liliana Jescu (Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Iași), prof. Maria Vrînceanu (Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului).
Competiția a fost organizată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Colegiul Național ”A.D. Xenopol” București.

Carolina Ursu, de la Colegiul de Industrie Alimentară, și-a adjudecat locul I
Carolina Ursu, de la Colegiul de Industrie Alimentară, și-a adjudecat locul I
Echipa regiunii NE a fost coordonată de inspectorul școlar sucevean, Tatiana Vîntur
Echipa regiunii NE a fost coordonată de inspectorul școlar sucevean, Tatiana Vîntur

Recomandări

Rădăuțeanul Teodor-Cosmin Chirilă, ales membru al Comisiei Naționale de Etică a Consiliului Național al Elevilor

Zeci de tineri suceveni au reprezentat România în Franța, la întâlnirea internațională „Patru Regiuni pentru Europa”