Mai mulți muncitori în construcții care au lucrat pentru firma Soconi Grand Construct SRL la reabilitarea podului de la Ostra, pe drumul județean 177A, au sesizat redacția Monitorului de Suceava că nu și-au primit banii de mai bine de două luni. Unul dintre muncitori ne-a declarat că este vorba despre 12-15 muncitori care, deși au semnat contracte de muncă pentru salariul minim pe economie, în realitate au fost plătiți cu 1,20 de lei pe oră de Nelu Opincaru, tatăl patronului. „Ne cumpăra de mâncare de 12 lei pe zi de la un magazin din sat, dar a luat pe datorie, nici acolo n-a plătit, și nouă nu ne-a dat salariile nici acum. Suntem disperați, nu știm ce să mai facem. Când îl întrebăm de salarii, zice că nu are bani”, ne-a spus unul dintre muncitori.
Un fost angajat a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava despre faptul că nu i-au fost respectate drepturile salariale, iar un control al ITM efectuat la sediul firmei în data de 20 iunie a.c. a scos la iveală că, potrivit documentelor, Soconi Grand Construct SRL are 27 de salariați activi, pentru care angajatorul nu poate face dovada că le-a achitat drepturile salariale pentru lunile aprilie și mai. Altfel spus, statele de plată din ultimele două luni nu sunt semnate de angajați.
ITM a dispus ca până pe 27 iunie Soconi să-și plătească angajații
ITM nu are, potrivit legislației, posibilitatea de a sancționa acest aspect, în schimb poate dispune ca într-un termen scurt angajatorul să-și plătească oamenii, în caz contrar fiind pasibil de o sancțiune contravențională cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei. Așa au procedat inspectorii de muncă și au dispus ca, până în data de 27 iunie a.c., firma să achite toate drepturile salariale restante pentru toți angajații. La începutul săptămânii viitoare, inspectorii ITM vor merge din nou la firmă pentru a verifica dacă termenul a fost respectat deoarece măsura dispusă de ITM are caracter obligatoriu.
Nelu Opincaru ne-a declarat, ieri, că vineri va achita restanțele salariale la toți angajații și motivul întârzierii este acela că nu i-au fost plătite lucrările executate. Potrivit acestuia, Soconi mai are de achitat câte 1.000-1.500 de lei fiecărui angajat, și asta se va întâmpla în mod cert în data de 27 iunie.
Podul de la Ostra, care face legătura între localitățile Frasin și Broșteni, a fost redat circulației încă de luna trecută. Investiția, licitată la 881.000 de lei, cu finanțare de la Compania Națională de Investiții, a ajuns la final la 1,04 milioane de lei și a fost executată de Soconi Grand Construct SRL în calitate de subcontractor. Soconi Grand Construct și Soconi Group au mai avut lucrări similare, cu finanțare de la CNI, contractate direct sau ca subcontractor: podul de la Roșcani – 3,150 de milioane de lei, podul de la Mănăstirea Humorului – 2,245 de milioane de lei și la Soloneț – 745.000 de lei. Podurile de la Roșcani și Soloneț sunt finalizate și achitate, despre cel de la Ostra, Nelu Opincaru susține că este finalizat și recepționat, noi însă avem informații că recepția finală și predarea către beneficiar – Consiliul Județean Suceava – de fapt nu au avut lor din cauza unor deficiențe. Podul de la Mănăstirea Humorului trebuia finalizat demult, însă din păcate lucrările nu sunt încheiate nici acum.
Săptămâna trecută Tribunalul Suceava a admis deschiderea procedurii de faliment pentru Soconi Group
În acte, proprietarul firmei Soconi Grand Construct este Alin Opincaru, dar în realitate de societate se ocupă tatăl său, Nelu Opincaru, patronul firmei Soconi Group, după cum ne-a spus chiar acesta.
Pentru firma Soconi Group, Tribunalul Suceava a admis, în data de 18 iunie a.c., deschiderea procedurii de faliment. Soluția nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel. Datoriile firmei către creditori – primării, furnizori de utilități, fisc, Poliția de Frontieră, furnizori de materiale și servicii, bănci și persoane fizice – se ridicau, la sfârșitul anului 2012, potrivit datelor furnizate de Nelu Opincaru instanței, la cererea de deschidere a procedurii de insolvență, la 5.834.105 lei (58,34 de miliarde de lei vechi), dar ar fi de fapt aproape duble, conform solicitărilor creditorilor.
Cum și-ar putea primi banii oamenii, firmele și administrațiile locale care l-au creditat în ultimii ani pe Nelu Opincaru este greu de estimat, de vreme ce înainte de depunerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență el a vândut către firma Soconi Grand Construct, patronată în acte de fiul său, 24 de automobile și utilaje la prețul de 23.386 de lei, adică mai puțin de 1.000 de lei pe utilaj sau automobil. Cea de-a două firmă Soconi a fost înființată în anul 2010 și are același obiect de activitate ca cea pentru care săptămâna trecută Tribunalul Suceava a admis falimentul: lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. După cum își tratează angajații, pare a nu fi departe de modul de lucru brevetat de Soconi Group.