Scheletul fostei terase din Parcul Central al municipiului Suceava, fostul Club Underground, rămâne în cel mai circulat parc al orașului până când instanțele de judecată vor da o soluție definitivă și irevocabilă în procesul dintre administratorul spațiului și chiriaș, respectiv Muzeul Bucovinei și firma Silva Value din Rădăuți. Mobilierul se degradează, cablurile electrice răsar din felinarele sparte, dar până când judecătorii vor da o soluție, muzeul nu poate intra să facă ordine deoarece toate amenajările aparțin firmei Silva Value.
Firma rădăuțeană a închiriat, în anul 2009, în urma unei licitații, suprafața de 140 mp, aflată în spatele Muzeului de Științe ale Naturii din Suceava, numai că anul trecut a „uitat” să mai achite chiria. Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, ne-a declarat că suma din facturile neachitate a ajuns la 14.000-15.000 de lei (140-150 de milioane de lei vechi), astfel că instituția a dat firma în judecată pentru a-și recupera banii. Directorul Ursu știe că firma este în insolvență, ceea ce îngreunează și mai mult procedura.
Interesul muzeului pentru menținerea terasei s-a diminuat considerabil
Spațiul în care a funcționat terasa este în proprietatea publică a județului Suceava și în administrarea Muzeului Bucovinei. În anul 2009, Consiliul Județean Suceava, prin muzeu, a scos la licitație închirierea terasei pentru o perioadă de trei ani, cu un preț de pornire de 10 lei/mp/lună. Licitația a fost câștigată de SC Silva Value SRL Rădăuți. Din sumele încasate pentru chirie, conform procedurii, jumătate ar fi trebuit să revină Consiliului Județean, iar jumătate muzeului.
Numai că ultimele două firme care au închiriat acest spațiu nu au fost cei mai corecți parteneri de afaceri pentru administrația județeană, astfel că în ambele cazuri a fost vorba de despărțiri cu scandal.
De altfel, directorul Emil Ursu nu s-a arătat prea încântat de perspectiva continuării activității de bar și terasă pe terenul din spatele Muzeului de Științe ale Naturii, deși, a spus el, și în acest an câteva firme și-au exprimat interesul. Pe de o parte, procesul pe rol cu Silva Value, care nu se știe cât va dura, și istoricul de chiriași rău-platnici, iar pe de altă parte o serie de reclamații care au apărut de-a lungul timpului asupra oportunității funcționării unei cârciumi sub zidurile Bisericii Catolice și ale Muzeului de Științe ale Naturii sunt suficiente motive pentru administrator de a se gândi de două ori la o nouă închiriere ca terasă pentru spațiul din parcul central al orașului.