Factură

Primăria Suceava, bună de plată cu un milion de euro pentru gazul consumat de Termica astă-iarnă

Primăria Suceava trebuie să achite suma de 4.225.370,66 de lei pentru cantitatea de gaze naturale consumată de Termica Suceava în primele luni din sezonul rece 2013-2014. Decizia a fost luată recent de Tribunalul Suceava și este executorie, chiar dacă Primăria mai are drept de apel.
Această sumă s-a adunat conform facturilor emise în perioada 10 octombrie – 10 decembrie 2013, din care 4.161.673,44 de lei reprezintă contravaloare gaze naturale, iar 63.697,22 de lei sunt penalitățile de întârziere aferente, calculate până la data de 11 februarie 2014.
Primăria Suceava a ajuns în situația de a plăti facturile de la Termica după ce Consiliul Local a garantat în toamnă că va plăti gazul consumat pentru asigurarea căldurii și apei calde din municipiul Suceava.
Aceasta a fost una dintre condițiile impuse de E.ON pentru a continua să furnizeze gaz metan către Termica, ca urmare a faptului că societatea de termoficare din Suceava era în insolvență și adunase deja datorii de aproape 3 milioane de lei.
Dacă reprezentanții E.ON vor pune în aplicare hotărârea judecătorilor de la Tribunal, Primăria Suceava va fi executată silit. La rândul ei, pentru a recupera suma de 4.225.370,66 de lei pe care o va plăti către E.ON, Primăria Suceava va fi nevoită să se înscrie la masa creditorilor de la Termica, pe o listă care cuprinde și mai mulți agenți economici.
În total, Termica Suceava are datorii de circa 53 de milioane de lei, principalul creditor fiind Unicom Holding, firma care a livrat cărbune către societatea de termoficare și nu și-a mai văzut o mare parte din sumele de bani prevăzute în contract.

Recomandări

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%
Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

CJ Suceava a împărțit aproape 3,3 milioane de lei din ajutoarele primite din țară pentru patru localități afectate de inundații