Condamnare definitivă

Cinci ani de închisoare, după o tentativă de omor la o zi de naștere

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Frasin, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru o faptă de tentativă de omor, victima sa fiind un alt tânăr care la momentul agresiunii își sărbătorea ziua de naștere.
Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe inculpatul Dimitrie Octavian Lehaci, menținând practic prima pedeapsă stabilită de Tribunalul Suceava.
La finele lunii iulie a anului trecut, într-un bar din Gura Humorului, Florin Catrinari, de 26 de ani, din comuna Stulpicani, a organizat o petrecere de ziua sa, împreună cu mai mulți prieteni. După o altercație izbucnită pe fondul consumului de alcool, la ora 2.30 din noapte, Catrinari a fost înjunghiat în zona ombilicală de Lehaci. Tăietura a fost adâncă, o parte din intestinul victimei ieșind prin peretele abdominal. Victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență, pentru salvarea vieții.
Inculpatul care are de executat cinci ani de închisoare a mai fost obligat de instanță să achite părții vătămate suma de 15.000 de lei, cu titlu de daune morale. La această sumă se adaugă suportarea cheltuielilor de spitalizare, 1.782 de lei.

Recomandări

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap