Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate Sastipen a lansat, miercuri, la Suceava, un proiect cu un buget total de 10.240.380 de lei, adică aproximativ două milioane de euro, intitulat „Servicii integrate – abordare optimă pentru ocuparea forței de muncă”. Banii provin din fonduri europene și nu sunt puțini, numai că grupul țintă al proiectului nu îl reprezintă comunitățile de romi, ci „toate comunitățile dezavantajate, indiferent de etnie”, potrivit directorului executiv al asociației Sastipen, George Rădulescu. Dincolo de faptul că președintele, directorul executiv, unul dintre cei trei coordonatori de programe și unul dintre cei șase asistenți programe sunt membri ai aceleiași familii, Rădulescu, de faptul că toți sunt școliți și calificați pentru activitatea pe care o au în cadrul asociației, interesul pentru sprijinul etniei din care fac parte nu reiese din implementarea acestui proiect. Mai mult, la conferința de lansare, directorul Rădulescu s-a arătat chiar iritat de întrebările legate de necesitatea unor programe de integrare speciale pentru romi.
„Problemele romilor sunt problemele tuturor. Nu există probleme doar ale romilor. Asta este discriminare”, consideră George Rădulescu, de profesie sociolog. Acesta a declarat că nu are în vedere să înființeze cele șase centre comunitare de servicii integrate, care prevăd și cursuri de calificare finalizate cu diplome, în comunitățile de romi deoarece majoritatea acestora nu au studiile minime cerute de astfel de cursuri (mediatori sanitari, infirmiere, asistenți sociali sau alte meserii cerute pe piața muncii). „Maximum 25% dintre romi vor avea acces la acest proiect”, a spus Rădulescu.
Dezbateri aprinse dacă romii au sau nu probleme sociale specifice
Această abordare a generat polemici cu invitații la lansare – primari din comune cu comunități de romi, lideri ai romilor, șefi de instituții, majoritatea celor prezenți, deoarece au crezut că proiectul vizează comunitatea romă. Îndeosebi intervenția directorului Direcției pentru Cultură, Aurel Buzincu, a fost destul de dură și rău primită de directorul executiv al Sastipen, care a catalogat-o ca rasistă și discriminatorie la adresa romilor. „Banii trebuie consumați cu realism. Ar trebui să vă orientați spre ceea ce ați avut în vedere când ați constituit organizația. Dumneavoastră vreți să faceți formare profesională pentru populația majoritară. Eu vă spun că asta are cine o face, dumneavoastră ar trebui să cereți sprijinul autorităților pentru a rezolva problemele romilor”, a spus Buzincu. „Ăsta-i rasism”, a spus șeful Sastipen.
Deși are un istoric bogat în proiecte derulate pentru romi, de data aceasta George Rădulescu nu a putut explica destul de convingător de ce în județul Suceava nu alege din start o comună cu număr mare de romi pentru calificarea acestora. Grupul țintă al proiectului este alcătuit din 800 persoane inactive, 600 de persoane ocupate în agricultura de subzistență și 400 de șomeri. Programul, care are o durată de implementare de 18 luni, presupune cursuri de calificare certificate pentru 520 de persoane, consiliere pentru găsirea unui loc de muncă sau pentru începerea unei afaceri, pregătirea coordonatorilor locali ai proiectului în workshopuri regionale, dar și 1.800 de postere și pliante, planuri de intervenție, evenimente de lansare și conferințe de presă. Bugetul total- aproximativ două milioane de euro.
Numai în județul Suceava sunt, oficial, 12.000 de romi. Potrivit Alinei Stan, consilier pe problemele romilor la Instituția Prefectului de Suceava, doar maximum 20% au un loc de muncă stabil, circa 40% sunt beneficiari ai ajutorului social, iar restul nu are nici o sursă oficială de venit. În ceea ce privește studiile, am luat ca exemplu una dintre cele mai mari comunități din județ, cea din Pătrăuți, unde trăiesc circa 2.500 de romi. Directorul Școlii Gimnaziale „Constantin Morariu” Pătrăuți, Lucian Rusti, ne-a declarat că 27% dintre părinții copiilor romi înscriși la școală au absolvit opt clase, iar circa 10% au urmat o școală profesională sau un liceu. Baza de calcul este de aproape 860 de persoane.


