Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 19 iun 2014 - Anul XIX, nr. 139 (5648)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Verdict

Avocatul Paul Rusu, fost consilier local în Suceava şi candidat pentru un post de deputat, condamnat definitiv

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Avocatul Paul Rusu, fost consilier local în municipiul Suceava pe listele USL din partea Partidului Conservator, dar şi fost candidat pentru un post de deputat în Parlamentul României, a fost condamnat definitiv în dosarul privind tentativa de mituire a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut condamnările pronunţate în toamnă de Curtea de Apel Suceava, prin care avocatul Paul Rusu a primit doi ani cu suspendare, în timp ce clientul său pe care dorea să-l ajute să scape de un dosar penal la regimul circulaţiei, Dumitru Giurcă, a primit un an şi şase luni cu suspendare. În plus, instanţa a mai decis şi confiscarea celor 5.000 de euro cu care Paul Rusu a încercat să-l mituiască pe procurorul sucevean.

Banii cu care urma să fie mituit procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava au fost daţi în două tranşe, iar din înregistrările aflate la dosar reiese că Paul Rusu era interesat doar să adune „caşu'”. Primii bani, în sumă totală de 3.500 de euro, au fost daţi pe data de 10 septembrie 2013 la un restaurant din centrul municipiului Suceava, după ce, în prealabil, Paul Rusu şi clientul său Dumitru Giurcă au avut o întâlnire în clădirea Palatului de Justiţie.

Procurorul care urma să intervină pe lângă un coleg avea sarcina să rezolve favorabil dosarul lui Dumitru Giurcă la regimul circulaţiei, în sensul că acesta să primească o amendă administrativă, iar dacă ar fi dorit o scoatere de sub urmărire penală suma se dubla, adică 10.000 de euro.

„M-am întâlnit cu avocatul Rusu Paul la tribunal, l-am găsit la camera 126, împreună cu care am mers la barul din incintă, unde i-am predat suma de 3.500 euro. Acesta mi-a spus că e puţin şi să aduc şi restul întrucât nu poate să se întâlnească cu el (n.a. - cu procurorul) şi să-i dea doar atât. I-am spus că doar atât am putut face rost, după care îi voi aduce a doua zi diferenţa, deşi ştiam că nu puteam să fac rost de încă 1.500 euro până a doua zi. Ne-am despărţit, urmând să mă contacteze el”, a descris Dumitru Giurcă „preludiul” unei şpăgi.

 

Prima tranşă de bani, dată într-un restaurant în cartea „Legea contabilităţii”

Procurorul şi avocatul s-au întâlnit la un restaurant din centrul municipiului Suceava, unde au luat masa, ocazie cu care au discutat pe marginea măsluirii dosarului, totul fiind înregistrat după ce magistratul a depus o informare la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Banii au fost oferiţi într-o carte, „Legea contabilităţii nr.82/1991 şi legislaţie conexă, Editura Universul juridic”, în interiorul căreia avocatul Paul Rusu a precizat că se află suma de 3.500 de euro.

Cei doi s-au despărţit, urmând să se întâlnească a doua zi, când Paul Rusu urma să aducă diferenţa de 1.500 de euro.

A doua tranşă de bani a fost dată pe 12 septembrie, ocazie cu care a fost organizat şi flagrantul. Totul s-a petrecut la primele ore ale dimineţii, când avocatul Paul Rusu s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava însoţit de clientul său Dumitru Giurcă.

Cei doi au discutat cu procurorul care urma să intervină pe lângă un coleg de-al său, iar la un moment dat Paul Rusu dă banii şi pentru ca totul să pară cât mai real pentru clientul său, acestuia urma să-i fie luată o declaraţie.

Paul Rusu şi Dumitru Giurcă au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, respectiv complicitate la această infracţiune. Ei au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, dar imediat după ce au primit condamnări cu suspendare au fost eliberaţi din Penitenciarul Botoşani. Trebuie spus că procesul s-a derulat foarte rapid, şi asta pentru că ambii inculpaţi şi-au recunoscut faptele.

 

Paul Rusu, la un pas de a ajunge parlamentar

Paul Rusu a candidat la alegerile din decembrie 2012 din partea USL şi a obţinut 41,75% din voturile exprimate în Colegiul 2 Burdujeni. Fostul preşedinte al PC Suceava a fost învins de candidatul ARD, Ioan Balan, care a devenit deputat cu un scor de 43,68% din voturile exprimate. Practic, avocatul condamnat definitiv a pierdut alegerile la o diferenţă minimă, de numai câteva sute de voturi. După trimiterea în judecată şi condamnarea în primă fază, Paul Rusu şi-a pierdut şi mandatul de consilier local, după ce conducerea PC Suceava i-a retras sprijinul politic.

De asemenea, această condamnare va avea ca efect şi pierderea dreptului de a practica meseria de avocat.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Avocatul Paul Rusu, fost consilier local în Suceava şi candidat pentru un post de deputat, condamnat definitiv.
 Vizualizări articol: 4289 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 6 voturi
Avocatul Paul Rusu, fost consilier local în Suceava şi candidat pentru un post de deputat, condamnat definitiv3.756

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei